Groaznică visare…

Atunci te-am întâlnit parcă întâia oară, mult mai devreme decât târziul pe care îl așteptam. Ți-am întins mâna, coborându-mi privirea, încurcat de emoția momentului. Nici n-am îndrăznit să îmi ridic ochii și să mă uit mai mult la tine, mai ales când tu mi-ai întins obrazul să ți-l sărut… Am sorbit cu putere visul fiecărei secunde ce ne-a ținut aproape… Au fost puține,  doar mult prea puține…

Pornirăm la pas, unul lângă celălalt, spre un viitor posibil unde până și timpul parcă a vrut să fie cu tine. Cuvintele îți însoțeau pașii dar gândul meu nu le urmărea firul. Unul singur însă prinse rădăcini în mintea mea. Ești frumoasă rău!
Ne-am așezat unul spre celălalt, și nu era bine. Și te-am chemat, subtil, mai aproape, dar lumina ochilor tăi îmi arăta că ai ghicit motivul. Dar ce mai conta acum, am îndrăznit…
Și ai vorbit la telefon minute-ntregi, iar eu…te-am adulat.

Eu chiar mă bucuram de aceste momente… Puteam să te ating, puteam să te privesc…
Da, singurele clipe în care îndrăzneam să te privesc în clarul senin al ochilor tăi ce îmi aduceau o liniște cu iz de toamnă.
Nu știu… poate felul tău de a fi, m-a făcut să-mi rătăcesc mințile…
Dar îți promit că pe undeva mi le găsesc eu…
Acum însă, nu sunt pregătit.

Mi-e frică de toate… Cineva mi-a spus că mama m-a făcut prea laș.
Ce groaznic, să dau vina pe biata femeie când totul stă de fapt în mine.
N-ar trebui, îmi spun mereu,  dar mi-e frică. Mi-e frică să îți spun cu adevărat ce simt pentru c-ai să te sperii. Și poate ai să crezi că nu e altceva decât o închipuire a imaginației mele…dar nu. Tu ești aieve, exiști și respiri!
Mi-e frică…să nu pleci !!! La fel cum alte mii de corăbii și-au umflat pânzele în zare și duse au fost… Și nu vreau, să nu vrei să nu te vreau!

Îți răsucești părul între degete într-o joacă ce pare să-ți alinte trăsăturile de inocență copilărească.  Un gând răzleț evadă ca o străfulgerare în mintea mea…
Cum ar fi dacă, acele degete micuțe s-ar încurca în părul meu …
Cum ar fi dacă palma aceea delicată ar mângâia asprimea rece a obrazului meu…
Cum ar fi dacă mi-ai cânta ceva  sau poate vrei să dansăm un vals…

Îți simt privirea, cum îmi caută ochii pe furiș…
Ochii tăi sunt de poveste… Mi s-au înfipt așa în gânduri și acum îi simt cum mă pătrund de pretutindeni. Sunt  cei mai frumoși ochi ce m-au privit vreodată pe sub gene!
Si genele… Ce gene?! Lungi , curbate menite să desăvârșească perfecțiunea ochilor tăi pe care, aș vrea să îi sărut. Ești cea mai frumoasa parte!  Din mine! Și… îmi place!
Ai atâta viață în tine încât mă simt  pornit și vreau să mușc! Puțin numai, de m-ai lăsa.
Nu poți fi deloc altfel decât mi te imaginez!
Și mi te imaginez frumoasă, superbă chiar! Am împărțit o noapte de povești, unul lângă celălalt, amândoi fără cuvinte potrivite. Poate că așa trebuia să fie…
Dar cine ești tu de-mi faci inima să-mi sară din piept…
Cine ești de nu-mi pot ridica privirea din întunericul ce mă cuprinde…
Cine ești tu de-mi fierbi sufletul cu gânduri pale…
Cine ești tu…
Răspunsul e simplu…

Un înger…

 

tumblr_l6o8xhfSDq1qbpwzeo1_500

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Groaznică visare…&8221;

  1. Nu pot să-ți spun că ești prost, pentru că nu ești. Mi-a plăcut ce ai scris. Pur și simplu. Vrei să știi ce nu e bine? Faptul că distrugi toată poezia din text cu atitudinea asta atât de critică. Faptul că scrii despre sentimente și apoi le omori trecându-le prin mental de nu mai înțelege nimeni nimic. Probabil că unele dintre lecțiile pe care le ai de învățat pentru a evolua sunt îngăduința față de tine însuți, acceptarea calităților tale și a aprecierii celorlalți. Critica de dragul criticii este obositoare și neproductivă. E te ajută atunci când este fondată. Altfel, oricât de sus vei ajunge, tot nemulțumit vei fi. Văd scenariul ăsta zilnic, în diverse variante. E și asta o opțiune personală, pe care o respect, deși nu sunt de acord cu ea.

    Apreciat de 1 persoană

      • Nu e cazul să îți ceri scuze. Din partea mea e ok. Fiecare are libertatea de a alege cum să își trăiască viața. Mie îmi pare rău atunci când văd oameni de valoare care nu își recunosc meritele și care nu se văd suficient de buni. Până la urmă, nimeni nu este și nu va deveni perfect. Este important să evoluăm, să ne opunem plafonării, dar de aici până la a fi mereu exigenți la sânge cu noi înșine este cale lungă… Fiecare om ar trebui să se iubească pe sine așa cum este. Nu vorbesc despre egoism, ci despre o atitudine sănătoasă și firească pe care oamenii moderni nu prea o au. Am cam uitat să ne iubim pe noi înșine. Multora li se pare chiar revoltătoare această idee. Și totuși, dacă noi nu ne iubim cu adevărat, cum ar putea să o facă ceilalți?…

        Apreciat de 1 persoană

        • uite…vezi? astfel de comentarii aștept…astfel de comentarii speram să obțin. pe mine nu mă interesează cuvântul „frumos” – ci motivația pentru care ai această părere… critica nu e neapărat rea…critica poate fi și pozitivă. eu asta încerc să fac atunci când comentez la cineva…

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s