Groaznică visare (în versuri)

 

Ce groaznic sună ticăitul secundelor sub cer, în ploaie.
Arsura de pe tâmple-mi fierbe amar o ultimă bătaie.
Și te aștept fără răbdare, sub felinar, lumină pală,
Iar umbra mă ascunde fals, răspunsul tinde să mă doară.

Lipsit de orice căutare, ajuns-am să văd gol în tot.
Cine sunt Eu când Tu nu ești, cine ești Tu când Eu nu-ți pot?
O nefirească existență sau doar un semn de întrebare,
Cine ești Tu, cine sunt Eu, de ce nu Noi, de ce Doi oare?

O stea de mâine nu va fi pe cer, la ora potrivită,
Cu nepăsare vom privi spre alta, poate mai sorită.
Nu vom gândi nicicum că ieri, cu ochii adulam cumva,
Ținându-ne de mână strâns, o altă stea.

Dar Tu și Eu, suntem cuvinte, cuprinse în aceeași frază,
Pe aceeași coală de hârtie, același alb ne-ncorporează.
Dar…Tu și Eu avem suflare, presus de tot ce-i efemer.
Eu mă găsesc acum în ploaie, tu poate sus în vreun castel.

Nu am nevoie de întuneric să văd lumina cum răsare,
Nu am nevoie de lumină să văd cât îmi lipsești, cât doare…
Dar tu nu-mi ești. Atunci înseamnă, că din Doi rămas-am eu,
Voi fi Pământ și Mări. Și Ceruri. Voi fi Întregul. Dumnezeu!

 

 

542772_565217426835415_1102287857_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s