Altă zi, aceeași poveste… (II)

Cap. 2 – Ana

… Și concediul meu de două săptămâni începu cum nu se putea mai bine, în toiul nopții chiar! Din camera ei stridentul ton al unui ceas cu clopoței îmi dădu palpitații ca la cutremur. Îmi caut telefonul să mă uit la ceas și, stupoare: ”Ce mama naibii… nu e nici patru… E trei?! ” … Și alarma ceasului urla în draci! Sprijinit pe coate așteptai să-i aud pașii aiuriți prin cameră în drumul spre decapitarea monstrului cu glas de tinichea, dar de dincolo nu se auzea nimic.
-Anăăăă, omoară-l că-l mănânci cu tot cu titirezi, dacă mă ridic din pat!!! Anăăă, tu n-auzi?
Și într-adevăr, Ana nu auzea, și asta nu pentru că ar fi avut niscaiva probleme la timpan, ci pentru că era de negăsit… în casă! Cu un pumn țintit bine, oprii glasul de coșmar al tinichelei afurisite, probabil moștenire de familie din seria antichități, și începui să bâjbâi prin jungla amazoniană asemeni unui Sherlock în căutare de indicii. În bucătărie am interacționat doar cu coșul de gunoi rătăcit prin mijlocul camerei, de care m-am împiedicat, rostogolind și împrăștiind resturi fructifere prin toată camera. Pe balcon domnea în siguranță o liniște copleșitoare și un miros intens de cafea și tutun, iar prin baie doar două numere răsfoite din colecția mea (intimă) de reviste cu bulină. Și Ana nicăieri! Cum bănuiam de la început, căutarea-mi fu zadarnică, somn irosit. Cu siguranță, nici mult mai celebrul Hercule Poirot n-ar fi scos mare brânză (posibil, doar mucegai) din întreaga poveste, așa că punct și de la capăt…
Oarecum alarmat de penibilul situației încercai să o sun pe mobil, dar după freamătul vibrând al cearșafului am dedus că-și ține mobilul sub pernă (și doar atât!)…” O fi ieșit după țigări… sau… Mda… dacă tot mi-a stricat somnul o să-i fac și eu o surpriză…” Mă întinsei pe canapea și mă lăsai pradă gândurilor…

Trecuseră aproape cinci luni de când îmi pășise pragul, fără să mai aibă, vreo intenție să mă părăsească vreodată. Se mutase la mine, parcă definitiv și la scurt timp după ce și-a primenit culcușul a mai venit și cu o pisică. Ha! Nu le-am suferit niciodată și nici nu-mi imaginam că voi ajunge să trăiesc sub același acoperiș cu o mâță dar… Cum a făcut cum n-a făcut, m-a adus în imposibilitatea de a spune NU! (noroc că a scăpat-o pe-afară și a fugit!!!). Tipa asta frumoasă, copilăroasă, de numai nouăsprezece ani, subțire la trup, cu părul sângeriu, cu două măsline verzi cu care mă fixează când își scoate limba și se strâmbă ca o maimuțică beată când ceva nu-i este pe plac, cumva a reușit să-mi pătrundă în suflet și habar n-am cum. Singură, a reușit să alunge toată rutina monotonă ce-mi alimenta imensul gol ce-l numeam viață. Dar oare să fie numai atât???
E pretutindeni alături de mine, la ieșiri cu băieții (deoarece fete n-a știut să adune în jurul ei), la baschet, la teatru sau la film. Parcă-mi amintesc și acum când, văzându-mă pus într-o situație jenantă, la o întâlnire de serviciu unde toată lumea a venit în cuplu, s-a oferit să-mi fie ”jumătatea” lipsă. Și pot spune că și-a jucat bine rolul de ”iubită”, atrăgând nu doar complimente, ci și privirile salivânde ale multor colegi. Cu părul părins în cosițe, ochii vii, perle de sidef și rochia neagră, ușor vaporoasă, un pic peste genunchi, cu umeri căzuți și decolteu ascuțit o rupeau parcă din istoria anilor 60 a marelui Chicago. Era frumoasă, ba mai mult decât atât, minunată.
De multe ori leneveam pe șezlonguri în balcon citind diverse și hlizindu-ne de vreun nimic, alteori dădeam adevărate dueluri de jam session chitaristic în sufragerie, ori ne petreceam week-endurile prin vreo grădină la braț sau pe vreo terasă. Ne purtam de parcă eram îndrăgostiți… Mă sperie gândul dar, chiar am putea fi???

-Aaaaaaaa! Ce faci băi, aici?
Icnetul ei oarecum surprins, mai mult decât speriat, mă smulse din starea de contemplație în care am rătăcit aproximativ două ceasuri.
Eu ca eu, dar tu pe unde-mi umbli, nesuferito?! Ai pus drăcia aia de zace cu cracii-n sus sub calorifer, intenționat la trei sau ce? Și nici acasă nu-mi ești, lăsându-mă să fierb de griji!
-Nu băi… Ahhh, scuze… Am uitat…
Își scăpă un râset dar continuă, pe același ton scăzut și împăciuitor.
Știi, am terminat ieri sesiunea… Și alarma a rămas setată la trei, că mă trezeam noaptea să mai învăț. Îmi pare rău că ți-am stricat somnul… (șoptit) de frumusețe. Și mustăci un zâmbet asemănător lui Joker (din Batman). Se întoarse înspre bucătărie, iar eu sărind agitat în papuci, după ea.
Bine, nu-i bai, dar pe unde ai fost, m-ai speriat să știi, trezindu-mă și negăsindu-te… mai ales că eu m-am băgat la somn mult după tine…
-Fă-mi o cafeluță și-ți spun! Am o mare surpriză dar până una alta, intru la duș. Spor!
Și se evaporă asemenea unui fum, spre baie. Are o meteahnă ce deseori mă râcâie în orgoliu: îmi stârnește curiozitate și mă lasă-n așteptare însetat de curiozitate.
Tot ce mi-a rămas să fac, e să mă conformez și să-i dau zor cu cafeluța, că cine știe ce idee îi mai surâde prințesei.
Aleeeeeeeex!
”Că tot veni vorba…”
-Da, regina mea, ce-ți poftește pipoțica?
-Prosopul Alex, e în cameră!
-Unde???
-Pe-acolo, vezi și tu că nu ești chior! Vrei totul mură-n gură???
”E nebună, jur!!!”
I-am răscolit prin lucruri în dormitor, ca să-i găsesc prosopul în… mașina de spălat… Offf…
-Măi, n-ai altul? Ăla e la spălat.
Dă-mi de la tine, că nu știu de-astea…
O mie de cuvinte nu mi-ar ajunge să descriu ce simt în astfel de momente, datorită ei. Dar fie… Unde ți-l las?
-În mână???
Și râsul ei cutremură faianța din baie!
-E pe mașină, ți-l iei!… (deși i l-aș fi dat și-n mână… dar nu a insistat!)

Cafeaua a dat un pic în foc, dar nu-i bai… Îmi aprind o țigară și-mi descarc tensiunea din tâmple. Ana e doar un copil ce nu vrea să crească mare. Și-mi place așa cum e.
-De ce te uiți în gol și zâmbești?
-Ce?
-Bețișoarele de urechi sunt în dulap… ți le aduc?
-Ha-ha!
-Păi?
-Care e surpriza?
-Dar ho, ce-ai? Te măriți și eu n-am aflat? Stai să-mi prind suflul, să-mi beau cafeluța… ingratule! Țigări mai ai?
Își însuși pachetul, își umplu plămânii de fum, se înecă de 2 ori și continuă cu repezeală!
-Stai să-ți spun. Aseară, știi am văzut filmul acela, cu tipa și tipul care se despart și apoi se caută în jurul lumii, și tot așa. Trăiesc o super aventură! M-am pus eu să dorm și n-aveam liniște și, pe neașteptate mi-a venit o idee!
-Aoleu!!!
Făcu o pauză largă, trase câteva fumuri adânci și cu ochii mari și bulbucați continuă:
Azi e sâmbătă, da? Suntem amândoi liberi, da? Suntem tineri, da? Da! (își aprinse a doua țigară…) Am fost la gară și am luat două bilete la primul personal. Spre mare!
-Ce???
Ideea ei îmi căzu ca o lopată în moalele capului. Ce-ai făcut?
-Da, la 7.45 avem tren. Cam în două ore, așa.
-Măi nebuno, te scrântiși? Hai măi Ană, îți arde de glume, ce naiba!
-Băi idiotule! Na! București Nord – Mangalia! Mulțumit?
Cu biletele în mână, nu-mi vine să cred ce prididește nebuna să facem! O escapadă la mare!!! Sincer să fiu, nu-mi displace ideea, doar că nu-mi vine să cred că mintea ei ar putea bubui astfel de gânduri.
Păi hai să facem ce-ai de gând, zic eu, dacă tot ai dat banii pe tren. Cât ai vrea să stăm?
-Cât vrei tu. O zi, poate două… O săptămână și mai vedem, de întors o să ne întoarcem sigur…
-Ană… Ești nebună, știi asta, nu???
-Și ce?! Tu mă iubești oricum aș fi, așa că, zic eu, bagaje puține, Gogule! Câte un rucsac, ne e mai mult decât suficient… Hai pregătește-te și nu te mai miorlăi că nu ești Poptămaș!
Mă ridicai spre ea, să o sărut pe frunte dar… surprinsă cred, ridică și ea capul, buzele mele atingând alt obiectiv… Am înghețat instant, apoi bâjbâind, m-am retras grăbit și rușinat spre camera mea. Ea doar își aprinse altă țigară. Faptul că toată noaptea m-am gândit la asta mă făcea să mă simt vinovat de premeditare… ”Oare ce simt, e…. adevărat???”

Lumina zorilor înțepa întunericul cu săgeți reci și ceață… Am deschis geamul larg îmbrățișând această minunată primă zi de concediu… Rucsacul stă pe pat, soarele îmi mângâie chipul iar grijile s-au dus… Totuși un gând îmi freamătă pe tâmple: Eu și Ana, aventură sau poveste?”

Love_in_the_Sun_(5)

 

Sfârșitul cele de-a doua părți

Groaznică visare…

Atunci te-am întâlnit parcă întâia oară, mult mai devreme decât târziul pe care îl așteptam. Ți-am întins mâna, coborându-mi privirea, încurcat de emoția momentului. Nici n-am îndrăznit să îmi ridic ochii și să mă uit mai mult la tine, mai ales când tu mi-ai întins obrazul să ți-l sărut… Am sorbit cu putere visul fiecărei secunde ce ne-a ținut aproape… Au fost puține,  doar mult prea puține…

Pornirăm la pas, unul lângă celălalt, spre un viitor posibil unde până și timpul parcă a vrut să fie cu tine. Cuvintele îți însoțeau pașii dar gândul meu nu le urmărea firul. Unul singur însă prinse rădăcini în mintea mea. Ești frumoasă rău!
Ne-am așezat unul spre celălalt, și nu era bine. Și te-am chemat, subtil, mai aproape, dar lumina ochilor tăi îmi arăta că ai ghicit motivul. Dar ce mai conta acum, am îndrăznit…
Și ai vorbit la telefon minute-ntregi, iar eu…te-am adulat.

Eu chiar mă bucuram de aceste momente… Puteam să te ating, puteam să te privesc…
Da, singurele clipe în care îndrăzneam să te privesc în clarul senin al ochilor tăi ce îmi aduceau o liniște cu iz de toamnă.
Nu știu… poate felul tău de a fi, m-a făcut să-mi rătăcesc mințile…
Dar îți promit că pe undeva mi le găsesc eu…
Acum însă, nu sunt pregătit.

Mi-e frică de toate… Cineva mi-a spus că mama m-a făcut prea laș.
Ce groaznic, să dau vina pe biata femeie când totul stă de fapt în mine.
N-ar trebui, îmi spun mereu,  dar mi-e frică. Mi-e frică să îți spun cu adevărat ce simt pentru c-ai să te sperii. Și poate ai să crezi că nu e altceva decât o închipuire a imaginației mele…dar nu. Tu ești aieve, exiști și respiri!
Mi-e frică…să nu pleci !!! La fel cum alte mii de corăbii și-au umflat pânzele în zare și duse au fost… Și nu vreau, să nu vrei să nu te vreau!

Îți răsucești părul între degete într-o joacă ce pare să-ți alinte trăsăturile de inocență copilărească.  Un gând răzleț evadă ca o străfulgerare în mintea mea…
Cum ar fi dacă, acele degete micuțe s-ar încurca în părul meu …
Cum ar fi dacă palma aceea delicată ar mângâia asprimea rece a obrazului meu…
Cum ar fi dacă mi-ai cânta ceva  sau poate vrei să dansăm un vals…

Îți simt privirea, cum îmi caută ochii pe furiș…
Ochii tăi sunt de poveste… Mi s-au înfipt așa în gânduri și acum îi simt cum mă pătrund de pretutindeni. Sunt  cei mai frumoși ochi ce m-au privit vreodată pe sub gene!
Si genele… Ce gene?! Lungi , curbate menite să desăvârșească perfecțiunea ochilor tăi pe care, aș vrea să îi sărut. Ești cea mai frumoasa parte!  Din mine! Și… îmi place!
Ai atâta viață în tine încât mă simt  pornit și vreau să mușc! Puțin numai, de m-ai lăsa.
Nu poți fi deloc altfel decât mi te imaginez!
Și mi te imaginez frumoasă, superbă chiar! Am împărțit o noapte de povești, unul lângă celălalt, amândoi fără cuvinte potrivite. Poate că așa trebuia să fie…
Dar cine ești tu de-mi faci inima să-mi sară din piept…
Cine ești de nu-mi pot ridica privirea din întunericul ce mă cuprinde…
Cine ești tu de-mi fierbi sufletul cu gânduri pale…
Cine ești tu…
Răspunsul e simplu…

Un înger…

 

tumblr_l6o8xhfSDq1qbpwzeo1_500

Şi „ Te Iubesc… ”

Astăzi, de dimineaţă, am cugetat la toate câte-au fost între noi şi gândurile au început să-mi plouă presându-mi fruntea cu negura lor istovitoare…
Noaptea a fost lungă pentru amândoi, dar Timpul a curs diferit în ceasul fiecăruia. Momentele de pasiune, aprinse de frustrările de peste timp, şi focul ce ne-a mistuit trupurile până în zori când, epuizată, ai închis ochii adormind, au adunat în clepsidră ultimul fir de nisip…
Ţi-aş fi şoptit că „ Te iubesc ”, dar ochii tăi erau deschişi spre alte lumi şi n-am mai îndrăznit să-ţi tulbur somnul blând şi visele calde din zori. Glasul meu, ce poate ar fi sunat mai rece, poate şi mai fals, în urma emoţiei trăite noaptea trecută, s-a stins în solemnitatea momentului. Dormeai aşa de frumos, atât de cuminte, strângând în pumni cearşaful alb ce-ţi acoperea ardoarea trupului, încât sufletul cald şi pulsul inimii la care am râvnit amar atâta timp, au cufundat finalul meu apoteotic într-o tăcere abisală. Părul auriu, cârlionţat scotea în lumina difuză frumuseţea cutremurătoare a chipului tău alb ca spuma mării.
Cu ochii împovăraţi de mulţimea gândurilor apăsătoare, te-am mai privit aşa, preţ de câteva minute, şi m-am ridicat hotărât să închid uşa definitiv în urma mea. Am vrut să plec şi chiar am făcut un prim pas, dar tu, de parcă ai fi ştiut să-mi citeşti gândul cel mai din urmă, cu un scâncet molcom urmat de câteva cuvinte fără noimă, te-ai agăţat de braţul meu, ţintuindu-mă locului învins de teama de a te regreta.
Şi iată-mă din nou, privindu-te, gândindu-mă cu groază cât de mult mi-e dor şi cât de mult mă doare iubirea ce ţi-o port. Şi doare al naibii de rău când tu le ştii pe toate câte sunt…
Într-un final am plecat, lăsându-te pe tine zâmbind în somn după ce preţ de încă un ceas ţi-am ocrotit visele mângâindu-ţi pieliţa rumenă a obrajilor.
Răcoarea cenuşie a dimineţii mi-a mai scuturat trupul de arşiţa flămândă a gândurilor ce nu mă lăsau să plec de lângă tine. Inima mi-e încă îngheţată, robită de farmecele tale şi de teama de a te pierde. Nici nu mai ştiu ce simt, nu mai ştiu ce vreau şi nici cum mi-e mai bine.  
Aş vrea să pot rupe firul ce mă ţine strâns legat de tine, să nu te mai privesc uscat de setea de a te avea în braţele mele, cumva să pot găsi un final fericit pentru mine, să pot avea o viaţă departe de tine…
Şi totuşi „ Te Iubesc ”, şi asta nu o spun eu ci sufletul din mine, inima ce-şi pierde pulsul în fiecare ceas în care umbra ta nu cade peste mine, carnea ce-mi tremură la fiecare atingere a buzelor tale moi, fierbinţi…
Atâtea gânduri se pierd în lacrimile ce fac ca durerea din piept să fie covârşitoare, epuizantă, fără de leac.
Acum cu tâmplele în pumni, tremurând de frică şi de nerăbdare, privesc telefonul ce stă fără viaţă pe masă. Ştiu că ai să suni şi ştiu că ai să mă cerţi că n-am fost acolo când te-ai trezit, dar sincer, crede-mă că mi-a fost frică.
Şi încă mi-este frică de toate aceste culori ce s-au adunat parcă, ca nişte rânduri scrijelite pe paginile îngălbenite ale unei nuvele vechi.
Privesc pe geam la golul ce se închide în faţa mea luându-mi povara de pe umeri.
S-a întunecat deja şi a început să plouă sau poate doar am închis ochii şi lacrimile curg în valuri peste sufletul meu…
„ Te iubesc… ”