Nocturne. Noi

II. Nocturne. Noi

La ceasul întâi din noapte, sub cerul fără stele,
trenul vieții s-a oprit.
Mișcările de dragoste s-au domolit,
ca într-o gară
ce nu a cunoscut niciodată călători.
Eu,
singur, vers pe o pagină albă.
și Tu…
Tu, lună a nopților, nu mai ești Lună!

Privește-mă!
Sunt acolo unde nu-i nimic de văzut,
în strălucirea întunericului brut,
ce ascunde tainic, frigul din inima noastră
veșnic nemuritoare.
Ascultă-mă!
Îți voi vorbi într-o limbă de piatră,
țesând o zăpadă ce nu aparține acestei lumi,
aducând în spatele pleoapelor tale
o iarnă sub piele,
un poem ce repictează prin cuvinte,
un cer pentru doi,
un alt Univers, dincolo de tot ce înseamnă Noi.

Iar acum, Tu, cititorule,
ai simțit vreodată că stai
în miezul timpului tău?
Eu, nu! M-am născut și-am trăit
în afara poemului
unde telefonul inimii tale sună mereu ocupat,
dar împreună suntem curioși să știm cum zboară poezia,
ce fel de aripi poartă înspre nori,
acest descântec neînfrânat, împotriva iubirii.

Cu drag, Mishuk

19 gânduri despre &8222;Nocturne. Noi&8221;

  1. „M-am născut și-am trăit în afara poemului” pentru că tu îi compui muzica, devii totuna cu sunetul universului liric, îi cauţi permanent esenţa pentru a-l face pe el să trăiască! Nici nu ai idee câtă sonoritate poţi transmite prin textul acesta dezlipit de clasic doar formal, căci ideile curg mai armonios decât „în dulcele stil clasic”!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s