III. ei
Fecioară,
tăcerea și singurătatea sunt două fiare reci
ce-mi sorb din ochi lumina ce mă inundă,
în întunericul ce crește,
ce scaldă țărmuri abrupte în sufletul meu.
Adevărul nu se împarte fără cuvinte răsfrânte,
înotând printre stele și cearceafuri răsfoite în valuri,
stând întins pe patul nostru de vise,
îmi ești unul din acele tablouri care refuză să moară.
Am înotat către tine, întreaga noapte, prin gânduri,
hotărât să regăsesc chipul singurei femei
pe care lumina nu clipește
iar timpul o dezbracă de secunde..
Un singur cuvânt îți este scris în pupile,
și naște, și moare într-o clipire,
răsfirându-se prin viața mea, adânc,
înăbușind pașii următoarei primăveri,
ce pare că azi, prin tine a renăscut.
Nici somnul cu lumea frântă în oglinzi sfărâmate,
nici delirul în zbuciumul profetic,
nici iubirea cu dinții și unghiile ei ascuțite
însetate de sânge,
flămânde în carne,
nu mi te pot lua.
Să nu-mi atingi acest sărut,
pentru că…
poartă o lacrimă înăuntru.
Tu Lună, azi, nu-mi mai ești lună!
Cu drag, Mishuk…
Melancolii Nocturne 