Resemnare
Mi-e teamă să te-așez în rânduri din amintiri cu „a fost odată…”,
Când veșnică îmi ești în gânduri atât de vie pastelată,
Cu ochii mici vibrându-mi zarea din care ploaia cade calmă,
Pe Acel deșert ce înalță marea sărutului ce îl strâng în palmă.
Te scriu doar ca să frâng tăcerea cuvintelor ce-mi trec prin viață,
Cu mult mai crâncenă-i căderea când știu c-atârn de-un fir de ață,
Când Timpu-mi toarce fără milă secunde-n urme de nisip,
Clepsidra-i fiind o altă grilă în jocul sorții fără chip.
Atât de alb ni-e Orizontul și câtă liniște înconjoară,
C-un singur punct pierdurăm totul, cernelurile ne înfierară.
Penița zgârie în surdină pe foi ce n-au avut o Carte,
Un zâmbet care mai suspină lângă tine, mai departe…
Ecoul Iubirii
Te lași purtat pe valuri calm vibrând în decădere,
Ascunzi misterul unei clipe lipsite de tăcere,
O umbră fără formă, chip sau orice arătare…
Ești un alt sunet fără muzică rătăcit în zare.
Te risipești din suflete însetate viu să spere
Ești un Cuvânt ce aduce dor, durere, mângâiere,
Purtat în vânturi peste zări mereu cu înfrigurare
În viața altui muritor ce-așteaptă o Chemare.
Adormire fără semne
Două stele sub un singur nume au apus.
În căderea nopții
poarta vie a luminii lor se va redeschide
curând
într-un nou univers
și abia atunci
voi putea citi pe chipul tău
simbolul fericirii.
Ai să-mi Zâmbești
de pe tărâmul viselor
când conturul umed a două buze
va țese între noi o punte
în șoapte de neînțeles.
Așteaptă-mă draga mea
curând te voi însoți!
Cu drag, Mishuk…
Melancolii Nocturne 