Melancolie Nocturnă ( 7 )

 

Melancolie Nocturnă –  Crima…

Se scutură de întuneric, lumina ștearsă în felinar…
Ucis în centrul emisferic, prin gânduri ce nu au hotar.
Eu, umbra Ta, dăinui în veacul și în care pașii tăi târzii,
Azi duc Otrava, mâine Leacul, azi vreau să pleci, mâine să vii.

Te depărtezi pe ritm și tocuri, ca o nălucă în abis,
Doar pașii tăi rup pe alocuri tăcerea albă a unui vis.
Cum să ucid o amintire ai cărei ochi adânc pătrund,
Sclipirea lor se rupe în mine iar glasul trist șoptește în vânt,

Aceeași melodie veche, ce n-are cheie în portativ,
Murmură tristă în ureche al despărțirii laitmotiv.
Singurătatea între perne, închide albul din perete,
Melancoliile eterne, toarnă amarul în regrete,

Într-un pahar lipsit de viață, durerea arde ca un foc,
Pot doar s-arunc un cub de gheață, peste-al inimii ”noroc”.
Te-ai dus… și mi-ai lăsat povară, iubirea, fără să-mi fi zis,
Că vor urma seară de seară furtuni în micul paradis,

Luat-am gândul în primire, convins că altă cale nu-i,
Și l-am închis în amintire să nu spun dorul nimănui.
Mi-s ochii goi și mâna rece, mi-e sufletul deșert, târziu,
Atât cât pașii tăi vor trece prin muzica pe care o scriu,

Voi fi o umbră în tot veacul pe străzile de-acum pustii,
Un suflet ce nu-și află leacul, dacă Tu mâine nu mai vii.
Lucind în centrul emisferic ucise-i cel din urmă far,
Se scutură de întuneric, lumina unui felinar…

 

hate_crime_hand_rdax_500x500

Anunțuri

Melancolie Nocturnă ( 6 )

 

Melancolie Nocturnă – Scrisori târzii…

Se stinge-n noapte întreg pământul, un cufăr plin de povestiri,
Tăcerea mi-a zburat cu gândul și mă îngroapă în amintiri…
Încerc să-ți scriu alte cuvinte, știu… de cele vechi te-ai săturat,
Dar inima încă te simte, nu vrea a crede c-ai uitat…

Un simplu ticăit de ceas străpunge liniștea, ca o durere.
În Întunericul rămas m-afund, dar sunt mii de stele.
Știu că fiecare-n parte își duce amarul, trist lucind,
Iar Universul le desparte de orice… Iubind, se sting.

Sortiți am fost, spre a fi singuri, ca două zodii cardinale,
Sub umbrele ce ascund chipuri se stinge câte o lumânare…
Așa te simt când dau cerneală, să țes în rânduri dorul greu,
Ce-l port în suflet drept povară, de ce n-a fost să-ți fiu mereu…

Mi-ai spus cândva că sus pe cer, în nopțile fără de nori,
Pot să dezleg orice mister, te pot visa toată în culori,
Și ai să vii să-mi stingi chemarea, cu liniște să mă îmbraci…
Dar aripile-mi simt frustrarea… uitară zborul de când taci.

Penița-mi zgârie-n hârtie cuvinte-n care nu mai crezi,
Întreaga mea melancolie se pierde în ochii tăi prea verzi,
Și umplu rânduri în cerneală apăsat sub amintiri…
Dar pagina va zace goală… Povestea singurei iubiri…

 

the_melancholy_by_denisafajdek-d8onwr6

Melancolie Nocturnă ( 5 )

 

Melancolie Nocturnă – Fericire…

Ieri, sigur prea târziu, iar astăzi, poate prea devreme.
Cu siguranță mâine, niciunul, nu va ști…
Veșnicul Timp ce poartă secundele eterne,
Cu ce alți ochi și gânduri, în zori ne va privi?

Ieri cu un zâmbet cald îmbrățișarăm dimineața.
Când ne surprinse zorii, încolăciți pe pat,
Tu îmi jurai iubire, îmi dăruiai chiar viața,
În lanțuri vii de suflet mă aveai legat…

Îmi respirai iubirea precum o primăvară,
Tu, singura mea iarnă lipsită de zăpezi,
Mă așteptai cu Luna, seninul cer de seară,
Și ploile frumoase ce-ți scaldă ochii verzi.

Azi, ți-am lăsat odihna să tindă spre amiază,
Sorbind otrava vieții lângă un ceai de tei,
Ți-am scris și două gânduri din cele ce urmează,
Să renunțăm desigur… la un rând de Chei…

Eu voi pleca devreme, dar am să-ți las pe frunte,
O urmă de iubire ce poate… N-ai s-o simți…
Să nu îmi muți chitara, deseară o să-ți cânte,
Toate acele șoapte, iar tu ai să mi te alinți.

Ieri ți-am ajuns târziu, azi voi pleca devreme,
Ferestrele se închid sub cerul înnourat și trist,
Privesc cu jind ființa ce-mi murmură între perne,
Motivul pentru care-s ferice că exist…

 

a-single-light

 

Melancolie Nocturnă (4)

Melancolie nocturnă – Cicatrici

Ai stins din colț, și cea din urmă lumânare…
Lumina oarbă scade, rănită în penumbră,
Încolăcindu-mi sufletul în rece-a ta suflare,
Ce în căldura inimii ajunse să-mi pătrundă.

Te-ai învelit în albul nud al unei foi veline,
Foc dintr-o țigară, ce arde un vis mocnit,
Dintre atâtea gânduri, mă întorc mereu la tine,
O umbră fără nume, un chip nepovestit.

Venin ți-s ochii verzi, ce îmi vânau avid privirea,
Săgeți de foc ce scapără în nouri prin furtună,
Furându-mi conștientul, cugetul, simțirea,
Te-ai așezat în mintea mea, pe veci ca o stăpână.

Îmbătrânesc în setea de a-ți prinde în cuvinte,
Pasul subțire în noapte, ce freamătă în stradă,
În râuri de cerneală ți-aș glăsui fierbinte,
Cum dragostea nebună vrea o iubire oarbă.

Ai ridicat apusul, dând lunii cer de stele,
Și inimii un zbucium și-un puls necugetat,
M-așez lângă fereastră, ferit după perdele,
Să te pictez în versuri așa cum ești în fapt.

Ești ultimă iubire! TU, ultima vâltoare,
De care în cuvinte penița îmi cere glas,
Și toate aceste rânduri curg înșelătoare,
Voi fi ultima secundă, din cel din urmă ceas.

avatars-000167327720-320ik7-t500x500