Melancolie Nocturnă – Crima…
Se scutură de întuneric, lumina ștearsă în felinar…
Ucis în centrul emisferic, prin gânduri ce nu au hotar.
Eu, umbra Ta, dăinui în veacul și în care pașii tăi târzii,
Azi duc Otrava, mâine Leacul, azi vreau să pleci, mâine să vii.
Te depărtezi pe ritm și tocuri, ca o nălucă în abis,
Doar pașii tăi rup pe alocuri tăcerea albă a unui vis.
Cum să ucid o amintire ai cărei ochi adânc pătrund,
Sclipirea lor se rupe în mine iar glasul trist șoptește în vânt,
Aceeași melodie veche, ce n-are cheie în portativ,
Murmură tristă în ureche al despărțirii laitmotiv.
Singurătatea între perne, închide albul din perete,
Melancoliile eterne, toarnă amarul în regrete,
Într-un pahar lipsit de viață, durerea arde ca un foc,
Pot doar s-arunc un cub de gheață, peste-al inimii ”noroc”.
Te-ai dus… și mi-ai lăsat povară, iubirea, fără să-mi fi zis,
Că vor urma seară de seară furtuni în micul paradis,
Luat-am gândul în primire, convins că altă cale nu-i,
Și l-am închis în amintire să nu spun dorul nimănui.
Mi-s ochii goi și mâna rece, mi-e sufletul deșert, târziu,
Atât cât pașii tăi vor trece prin muzica pe care o scriu,
Voi fi o umbră în tot veacul pe străzile de-acum pustii,
Un suflet ce nu-și află leacul, dacă Tu mâine nu mai vii.
Lucind în centrul emisferic ucise-i cel din urmă far,
Se scutură de întuneric, lumina unui felinar…
Melancolii Nocturne 