Aripi negre…

Din ciclul  ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

Poemul 4: Aripi negre…

Și suflă vântul în tăcere…
Dar glasul lui prinde ecou,
Te tulbură a lui durere,
Fiorul unui vis al tău.

Abisul lacrimilor stinse,
Au cunoscut un nou izvor.
Acum, în palme ai, cuprinse,
Un Alt A Fost, și-ți este dor…

Pe gene-ți stau gata să cadă,
Mici stropi sărați și amărui,
Te pierzi învinsă, fără grabă,
Și întinzi mâna Nimănui.

Aripile îți stau restrânse,
Iar zborul l-ai uitat demult,
Nici timpul care nu se duse,
Nu-ți poate aduce alt descânt.

Aștepți să-ți cânte o poveste,
Cum n-ai trăit în alte vieți,
Și totu-ți pare cum Nu Este,
Cât poți iubi, cât poți s-aștepți?

Nemernicia unei clipe,
A coborât  semn de uitare,
Secunzi din vise netrăite,
Și-au frânt elanul către soare.

Privești în negrul întuneric,
În somnul putred și pustiu,
Același Înger Luciferic,
Ce Tu-l citești iar Eu îl scriu…

casdcspture

Anunțuri