Din ciclul ” 12 Scrisori Sinucigașe ”
Scrisoarea 10: De-ar înflori cireșii toamna…
De-ar înflori cireșii toamna, prin faldurile arămii,
Ți-aș recompune toată drama, ce o ascund în poezii.
Pe linii lungi, atent la curbe, te-aș alinta cu un oftat,
Uitate simfonii nocturne, le-am retrăi visând curat.
De-ar înflori cireșii toamna, cu fir subțire de mătase,
Ți-aș prinde de prin margini rana, ce Timpul nefiresc ți-o arse.
Scrutând amarnic, tot pustiul, în care nu ne-am regăsit,
Am șterge singuri arămiul, uitând caimacul în ibric.
De-ar înflori cireșii toamna, pereții n-ar mai zace goi,
Albul de var s-ar stinge seara, pictat de setea dintre noi.
Ți-aș fi furtună, ploaie caldă, te-aș toropi cu sărutări,
Un freamăt trupul să ți-l piardă, uitând de tot, de depărtări.
De-ar înflori cireșii toamna, un singur lucru aș mai scrie,
Îmi las uitării toată teama, ești ultima mea simfonie.
Să-mi cânți în orice dimineață, în versuri albe, tot ce vrei,
Iar eu să te ascult o viață, sorbindu-ți ochii…Lorelei…
Melancolii Nocturne 