IV Simt

IV. Simt... Te simt!

Am închis palma, am strâns pumnul
și m-am oprit.
Printre degetele mele se scurg umbre, 
ce traversează noaptea, 
luminând cu lampa palidă, 
în pupilă,
inima unui singur cuvânt.
Iluzii.

Te trăiesc așa cum primăvara
își consumă existența 
în inima veșnic vie
a unui etern îndrăgostit.

Ești un foc albastru
ce n-are nevoie de carne, de sânge sau de suflare,
să zbiere din fiecare literă rotunjită la colțuri,
un sentiment.
Tu, Lună, nu-mi mai ești lună,
dar eu ți-am iubit toate acele întunecări 
prin care soarele
trecea-n secret. 

Nemângâiat,
când mâinile te ferecau în inocenta lor curiozitate,
când buzele topeau fiecare silabă nerostită
a nefirescului firesc,
te-am iubit cu o inimă de piatră,
din care firele de nisip curgeau șiroaie
pe trupul încremenit de timpuri.

Tăcerea arde,
dar eu simt.
Te simt!

Cu drag, Mishuk

17 gânduri despre &8222;IV Simt&8221;

    • acum să-ți spun drept, eu nu pot cânta ultimele mele poezii…. dacă la ele te referi. astea fără rimă nu sunt specialitatea mea. eu fără ritm și măsură, nu prea pot să cânt. dar am văzut că unii pot…. 🙂 nu pot să-ți dau un răspuns sigur, dar presupun că și versul alb se poate cânta… într-un fel

      Apreciat de 1 persoană

  1. Omul oscilează permanent între iluzie şi realitate, dragostea în sine poate fi socotită iluzie, căci doar se simte, nu o poţi palpa, deşi există în tot ce ne înconjoară. De asta, probabil, şi omul se transformă în umbră ca să devină totuna cu iubirea universală, acel simt ce capătă valenţa personalizată de „te simt”…
    M-ai provocat din nou, se pare, cu versurile tale,
    tăcerea jonglând printre cuvinte acordurile
    nerostite ale lunii întunecate de soare
    ce străluceşte printre corzi de chitare
    pe care le strâng în palma-mi făcută pumn,
    să pot să strig lumina în nocturnul albastru al stelelor din mare.

    Apreciază

  2. eu, tu, noi și toți cei care punem cuvinte în fața lumii, fie ele frumoase sau nu, avem un dar special: curajul… cumva, la fel ca făina trecută prin sită… s-a cernut… și au rămas puțini în… curtea mea. foarte puțini. cu siguranță eu sunt de vină… am făcut un pas în spate și nu am mai risipit fraze glumețe… pe nicăieri. pe tine încă nu te-am pierdut și-ți sunt recunoscător că-mi ești alături, cât s-o mai putea 🙂 !

    Apreciat de 1 persoană

    • Să mă pierzi? Nu ai cum… Arta există prin artişti, iar eu admir arta. Nu m-aş depărta de ea pentru nimic în lume, deci nici de cei care o creează. Scuze, dar nu ai cum să mă pierzi! SIc, sic, sic, coadă de pisic! „Sic transit gloria mundi!”, ştiu că este motivată zicerea latină, dar, vezi tu, prin renunţare se pierde tot ce construieşti, nu neapărat gloria aceea cu sensul de faimă, ci gloria de a fi tu, iar eu nu sunt prietenă cu verbul a renunţa! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s