Dulci Nimicuri….

 

Din uşă înghesuite, stau să glăsuiască,
Acele dulci nimicuri ce poate au să găsească,
Cheia ce deschide lăcata de pe poartă,
Să curgă înlăuntru lumină albă, caldă.

Pierdută prin cuvinte, rostite din tăcere,
Lăsate în dăinuire, în gânduri efemere,
Să-ţi descreţească fruntea, să-ţi mângâie obrazul,
Să-ţi şteargă orice umbră, tristeţea şi necazul.

Cu iz de aventură, pe pat de păpădie,
Nostalgică chemare dintr-o poveste vie,
Îţi picuri visele, în stropi mari de cerneală,
Cu o peniţă veche, din vechea călimară.

Şi cu răbdare multă, din focul ce te scaldă,
Nu laşi nicio secundă văpaia să te ardă.
Nu laşi nici vântul rece în gheaţă să te prindă,
Privirea ta fierbinte nu poate să se stingă

Şi sar scântei grămadă din ochii furibunzi,
Atunci când eşti prea plină şi gata să-i inunzi,
Cu stropi de fericire sau lacrimi prea amare
Te afunzi în dulci nimicuri privind departe-n zare.

Anunțuri