Ultimul Cântec…

 

Încă te-ascund printre cuvinte căci teamă mi-e să nu te pierd,
Nu las pe nimeni să te-alinte când eu în mângâieri te cert.
Cu punctuații efemere și pauze ce n-au mai fost,
Ți-înghesui cele patru stele din titlul unui cântec prost.

De ce îmi ești tu arcuită în dezacorduri grave-n ton?
Ți-aduc o terță în suită din recitalul meu afon.
Când fiecare notă sună a semiton forțat în gamă,
Îți încălzesc corzile în strună în murmur surd șoptit cu teamă.

Cobor diezului o palmă, lângă becar strâng o doime,
Când viața mea ruptă pe sferturi nu a însumat nici o zecime,
Din fericirile ce-n vremuri când mâna nu-mi cădea domol…
La fiecare notă tremuri, pe portativul strâmt și gol.

… Îmi amintesc de Mi, minoră, cu lacrimi, ce melancolii,
Cum simplă, caldă, minionă, te îmbrăca în poezii,
Și îmi aducea în scăderi nocturne frenetice amorezări,
Pe o poștală fără timbre din toate cele patru zări.

Azi tâmpla-mi arde, mi-e căruntă, cum lemnul ți-a îmbătrânit,
Sufletul meu râvnind te-ascultă dar glasul ți-este ruginit,
Un răget ca un tir de armă, pocnind niscaiva triolete,
Și Cheia Sol bucăți se sfarmă lovind tăcerea din perete.

Azi doar fumez trăgând din pipă, ținându-te prinsă-n perete,
Mi-e mâna veche, obosită și nu mai știe să te certe…
Azi cheile din portative, zac încuiate în sertar…
Iar degetele-mi gălbejite se sting pe-o coajă de arțar…

 

flat,550x550,075,f

Anunțuri

Murmur… (din suflet)

S-a dus de-acum înghețul iernii, dar viforul i-l port în suflet,
Pustie e căderea serii, după furtuni la care cuget…
Și ploaia-mi bate în fereastră, mustrându-mă în nostalgii,
Lumina palidă și castă a unei amintiri… târzii…

Te-ai dus luând cu tine viața, într-un tărâm necunoscut,
Învăluit în toată ceața amorului nostru trecut.
Te-ai dus lăsându-mi albi pereții, sucind clepsidra în abis,
Rupându-mă de toți poeții, ce plini de frenezii te-au scris

Ce mi-a rămas acum din toate? O poză ruptă într-un sertar,
Când stelele se sting în noapte și orice vis e un coșmar?
Când somnul alungat cu șoapte aduce în viața mea mizeră,
Amarul gust de nes în lapte, în zori cu ploaie efemeră?

Ce rost mai au aceste rânduri, atâtea semne de întrebare,
Când toate rătăcite-n gânduri, pictau doar zile fără soare…
Te-ai dus… și ai uitat de mine, o rană într-un colț ascuns,
Ce sângerează nopți și zile… Un alt soldat căzut, răpus…

191158969_640