Murmur… (din suflet)

S-a dus de-acum înghețul iernii, dar viforul i-l port în suflet,
Pustie e căderea serii, după furtuni la care cuget…
Și ploaia-mi bate în fereastră, mustrându-mă în nostalgii,
Lumina palidă și castă a unei amintiri… târzii…

Te-ai dus luând cu tine viața, într-un tărâm necunoscut,
Învăluit în toată ceața amorului nostru trecut.
Te-ai dus lăsându-mi albi pereții, sucind clepsidra în abis,
Rupându-mă de toți poeții, ce plini de frenezii te-au scris

Ce mi-a rămas acum din toate? O poză ruptă într-un sertar,
Când stelele se sting în noapte și orice vis e un coșmar?
Când somnul alungat cu șoapte aduce în viața mea mizeră,
Amarul gust de nes în lapte, în zori cu ploaie efemeră?

Ce rost mai au aceste rânduri, atâtea semne de întrebare,
Când toate rătăcite-n gânduri, pictau doar zile fără soare…
Te-ai dus… și ai uitat de mine, o rană într-un colț ascuns,
Ce sângerează nopți și zile… Un alt soldat căzut, răpus…

191158969_640