Înger…(demonic!)

De ce m-ascund în întuneric,
De ce mi-e frică de lumină?
Sunt eu un înger luciferic
Sau doar un demon ce suspină…?

Tu… Înger bun cu ochi de drac
mă-mpingi cu gândul spre păcat,
Încerc să uit parfumul tău,
Zâmbind te văd şi-mi pare rău

Că prost am fost, şi nu o dată
Şi am crezut că eşti din piatră
Orbit de duhurile rele
Am stat cu mintea-n nori la stele

Şi n-am crezut că îmi poţi da
Un loc al meu în viaţa ta
Acum te duci şi uiţi de mine
Prin locuri sumbre şi străine

Mă laşi să ard necontenit,
În iadul meu, neliniştit,
Pierdut de dulcea ta privire
Acum sunt doar o amintire

Pierdut în cufărul uitării,
Un fir de praf în apa mării,
Sortit să rabd, ce suferinţă…
Eu nu sunt om, nu sunt fiinţă…

 



Anunțuri

În mintea EI (Gânduri de vrăjitoare)

În cumpăna în care mă ţii de vreo trei zile
Când tu insişti pervers şi nu te poţi abţine
Să îmi zâmbeşti cu gândul şi fapta potrivită
Că ai să-mi smulgi din cumpăt postura de iubită.

Când stai în faţa scării ca un căţel ce-aşteaptă
Să trec pe lângă tine ochi-mi să te vadă,
Cum plin de gel ţi-e părul şi faţa luminoasă,
Ai vrea să-ţi spun că-mi place, să te invit în casă.

Când tu eşti plin de sine şi-mi spui superior
C-un aer de designer vestit de…de vrăjitor.
Că ai idei subtile ce în aromă de cafea
Pot fi împărtăşite şi cu persoana mea.

Şi ca din întâmplare îmi scapi o mângâiere,
Pierdută între vorbe ce poate-mi fac plăcere,
Nu te lipseşti de şarmul de curtezan feroce,
Dar nu uita…Femeia! e animal atroce!

Şi uiţi că îmblânzirea fiarei nu se poate,
Chiar dacă îţi fac jocul în această noapte,
De vreau te leg pe viaţă cu vrăji tainic ştiute
Înlănţuit în lumea tăcerii absolute.


Jocuri (Partea a II-a)

Pastel II. Răsărit

ţi-ai ridicat cu lene-o pleoapă
lăsând albastrul sidefiu
în infinit să se întrevadă
de prin adâncuri focul viu.

ca o icoană în timp modern
cu grijă-ţi pui chipul pe sticlă
în roşu-aprins, negrul patern
te-neacă-n valuri de ispită

pictată în culori, pastel,
oglinda încă nu surprinde
un zâmbet palid, efemer,
de nedescris printre cuvinte

pârdalnic, prăfuit mister,
cuprinde focul şi-l agită
o muză intr-un loc stingher
şi un vis pierdut…ce se alintă

Jocuri (Partea I)

Pastel I. Din sumbrul întuneric

Uşor păstrează urmele de paşi adânci,
Nisipul fin îţi intră-n carne
Pe tâmple arzi, zâmbind tu plângi,
Că m-ai lăsat să-ţi scap din palme.

Priveşti cum vântul spulberă în vâltoare
Orice speranţă de a-mi mai prinde urma
În orizont arunci o ultimă chemare,
La care singură, îţi va răspunde luna.

Fără petale, în strigăt de durere,
Te stingi încet lipsită de lumină,
În suflet arzi fărâma de putere,
Lăsând în urmă o linişte senină!


Mi-e dor de voi…

Somnul parcă mi s-a stins în aşteptare,
Ochii să-mi deschidă cel dintâi cuvânt.
În jurul meu simt liniştea amară, care doare,
Că nu vă pot purta acum decât în gând.

Nici ceasul care sună deşteptarea,
În fiecare dimineaţă trist şi monoton,
Nu-mi poate alunga din suflet resemnarea,
Al cărui veşnic sunt patern planton.

Atâţia ani v-aţi stins în umbră şi tăcere,
Ca eu să îmi duc traiul liniştit,
V-aţi chinuit si când n-aveaţi putere
Ca lumânările ce-n foc s-au mistuit.

Acum privesc doua morminte efemere,
Ce-n suflet şi-au săpat groapa adânc
Când am venit să v-aduc mângâiere,
Nu mai eraţi de mult pe-acest pământ.

În poze vechi mamă îţi văd blândeţea
Când grijile obrazul ţi-l brăzdau,
Cu toate astea niciodată frumuseţea
Din ochi şi suflet nu se risipeau.

Şi tata, parcă tinde să-mi zâmbească,
Sub barba-i aspră, muncit atâţia ani,
Spunându-i mamei: „Fiul nostru o să reuşească!
Mai mult decât am fost noi, fiii de ţărani!”

Şi am rămas aici în urma voastră,
Privind spre crucile din lemn usca,t
Ce parcă tind să-mi glăsuiască,
Acel adio ce nu l-au apucat.

Acum e dimineaţă ziua începe,
Şi primul gând spre voi a şi plecat,
Cât vă iubesc, de ştiţi, să vă întrebe,
Vă port în ramă în suflet neîncetat.


Din răutate…

 

Doi ochi vioi, aprinşi de ură
Mă privesc acum, turbat
Ce ai visat a fost o glumă,
Tiptil, discret, i-am sugerat…

Nu mă-ntreba de ce-am făcut-o.
Întreabă-mă ce-am câştigat
Tu ai fost om, eu am fost brută,
De-ncredere am profitat.

Şi am făcut ce-am vrut cu tine
Şi-n slăvi de-am vrut te-am ridicat,
Dar ce-a fost bun n-a fost şi bine
Şi jocul brusc s-a terminat.

Eu râd, tu plângi şi-ţi verşi amarul
Şi-aici nu-i nimeni să ţi-l şteargă
Acum când s-a umplut paharul,
Am năruit o lume întreagă

Din noi

…Şi ai plecat…
Uşa s-a închis într-un pocnet scurt şi sec în urma ta. Pe hol, paşii tăi apasă greu, cu nerv şi aplomb fiecare mişcare. La un moment dat, totuşi te opreşti; un gând, sau poate doar un offf…scrâşnind din dinţi te întorci; Ai vrea să-mi mai spui ceva, ai vrea să-mi spui că… Că mă urăşti!!! Dar…
Dar Tu nu eşti aşa, şi ştii asta!!! o ştii cel mai bine. Nu cunoşti ce înseamnă ura. Zâmbind ai trecut prin viaţă, plină de credinţă şi speranţă. Zâmbind ai învăţat s
ă respecţi şi să crezi în dreptatea fiecăruia.Şi tot zâmbetul tău m-a adus pe mine, în prag de iarnă, în faţa uşii tale.
După tot ce-a fost, am ales… Amândoi!
Pierdut într-un fotoliu adânc mă înec în palidul plumburiu al fumului de ţigară, ce-mi crestează sufletul. Îndoiala… Imensul ocean al întunericului, mă-nveleşte rece într-o umbră difuză. Nu ştiu de ce…
Şi totuşi nu mă doare…Simt doar cum se scurge cald, ca un fir de sânge, fiecare strop al iubirii noastre. Simt cum inima încearcă să stoarcă o lacrimă undeva sub o geană ameţită şi ea de intensitatea clipei. Inima mea…te vrea!!!
Între noi doi stă doar o uşă.
Cuvinte negândite şi reproşuri nerostite sunt gata să dea năvală… dincolo de pereţi…Vecini pricinuiţi, aşteaptă sălbatec, în linişte absurdă, primul foc să devoreze clipa…
Între noi doi stă doar o uşă…
Priveşti în dreapta ta înspre oglindă…Veşnica şuviţă rebelă ce-ţi acoperă îngăduitoarea privire scurtă şi adâncă, e tot ce poţi găsi în marmura icoanei din oglindă. Sunt doar reflexii…
Pachetul meu de ţigări lungi, stă pe măsuţă. O mână fără vlagă, lipsită de dorinţă se întinde pipăind spre ele. Privirea mi-e goală şi rece. Mă simt absent deşi aş vrea să fiu acolo. Mă simt pierdut de drumul meu…Subconştientul, lipsit de prezent, nu se regăseşte în analele dorinţei de a fi…Probabil e vina mea…Probabil mi-e frică să recunosc…Probabil am greşit…Dar Ce…Cum…Când…Unde…
Uşa se deschide…
Fără să vreau mă las cutremurat de un fior anost, şi un oftat adânc se duce undeva, acolo, spre cerul camerei…Ochii mi se pierd în gol, fumul de ţigară mă cuprinde… Lumina e difuză, dar tu… străluceşti.
Îmi pare rău iubito, îmi pare rău!