Pastel II. Răsărit
ţi-ai ridicat cu lene-o pleoapă
lăsând albastrul sidefiu
în infinit să se întrevadă
de prin adâncuri focul viu.
ca o icoană în timp modern
cu grijă-ţi pui chipul pe sticlă
în roşu-aprins, negrul patern
te-neacă-n valuri de ispită
pictată în culori, pastel,
oglinda încă nu surprinde
un zâmbet palid, efemer,
de nedescris printre cuvinte
pârdalnic, prăfuit mister,
cuprinde focul şi-l agită
o muză intr-un loc stingher
şi un vis pierdut…ce se alintă
