Să nu dai cu pietre după fluturi…

Să nu dai cu pietre după fluturi…

Atât de mult am așteptat să te iubesc,
nici n-am simțit cum trece Timpul peste mine,
cărarea ninsă alb cu amintiri fără de tine,
e doar un drum pe care nu vreau să mă regăsesc!
Ai vrea să știi că pot să-ți spun că-mi este bine,
că toate visele din rând, pe rând se împlinesc,
dar ruginit-au stelele sub umbra lunii pline,
de cât de mult am așteptat… să te iubesc!

Atât de mult am așteptat să te trăiesc,
că fluturii mi se topeau fără de vers în călimară,
nu-mi mai legau cuvintele în fir albastru de cerneală,
într-un tablou prin care viața curge totuși, nefiresc!
În stacojiul vremii, năluci cu chip de ceară,
mi-au răscolit adâncul, din dor să mă trezesc,
dar Dragostea din mine, înlănțuită ca o fiară,
e numai pentru tine… eu încă te trăiesc!  

Atât de mult am așteptat să te întâlnesc,
mi-s aripile obosite în zboruri de îndepărtare,
eu, plic fără adresă, într-o poștă oarecare,
tu, cardinală, într-un punct pe care-l ocolesc!
Ce dor îmi e să-ți fur zâmbind o sărutare,
să-ți sorb cafeaua în zori, când vrei să mă trezesc,
tu ești femeia care nu există într-o viață oarecare,
eu nu exist în viața ta… pot doar să te iubesc!

Cu drag, Mishuk

Peniței mele…

 

Peniței mele…

De la un capăt la altul te înșiri pe rând,
legând forme rotunde ca în zile cu soare
când zâmbetul tău e doar o unduire mlădioasă
peste care luneci precum o mireasmă proaspătă
de pepene galben.
Atunci mă topesc și eu (sub valsul tău)
asemeni unei cupe de înghețată,
în linii arămii de caramel,
învăluind vocalele tale
în siropul de zahăr al unei frenezii duminicale.

În alte zile buchisești litere ascuțite
al căror ecou se rupe-n consoane
ce mă pătrund până în măruntaiele sufletului,
cernind ploi reci, cu iz de furtuni,
ce mătură sub ropotul strident fiecare mal
ce îngustează drumul nostru către înserare.
Atunci cerul meu e negru,
iar pustiul strălucește fără de lumină,
doar din jarul ce mocnește
sub cenușa semnului sub care m-ai născut.

De la un capăt la altul mâzgălești pagini goale,
vărsând din cerneluri, mai vechi și mai noi,
cuvinte diforme în anotimpuri vocale,
legate într-o carte în care ce dai, nu iei înapoi.
În alte zile strângi rânduri din basme uitate,
copilul din tine parcă trăiește povești,
te-împrăștii în joacă visând mai departe,
prin glasul iubirii sub care trăiești.

Din toate Tăcerile am ales să-mi dai nume,
o bătaie a inimii într-un vârf auriu,
îmi zgârii prin suflet amintiri fără urme,
din toate cuvintele ce-mi sunt azi sicriu.

Cu drag, Mishuk

 

Glasul Sufletului…

Glasul Sufletului…

Coboară Noaptea peste gânduri cu ploi de stele albe-n vânt,
Așez Tăcerile, în rânduri, din ochii tăi ce încă plâng.
Când urcă Luna peste toate speranțele ce le-am pierdut,
Doar glasul inimii mai poate să vindece un suflet rupt.

Când urcă Zbuciumul în fire, ne țesem visele în alb,
Când nopțile sunt alte zile, când frigul doar ține de cald,
Coboară Liniștea-n cădere, cuvântul tău scade în avânt,
Ce doruri fără mângâiere, tu le trăiești iar eu le cânt.

Coboară-ți Pasul cu iertare pe drumul unui crud destin,
Sau fii cu mine Călătoare pe o cale cu un cer senin.
Când urcă în Amintiri ecoul acelui glas ce îți zâmbea,
Încearcă Tu să fii Eroul și dă-mi puterea de a-ți fi stea.

Cu drag, Mishuk

Visul unui om mărunt…

 

Visul unui om mărunt…

Nu te cunosc de fel cum te pictez în rânduri,
din când în când mi te așezi cuminte în calendar,
cerneala ta mă picură în noapte peste gânduri,
iar visul este veșnic vrednic, un galben felinar.

Mi-ai scris la ceas târziu o altfel de scrisoare,
din nou fără de timbru, plic sau puncte de final,
urme de scrum, miros de fum și dorul care doare,
acoperită în frunze, o filă albă de jurnal.

Nu te privesc ca pe un semn ce naște o întrebare,
dar ne desparte o umbră, doi pași, cuvinte care tac,
și doar neliniștea mai poate să schimbe în culoare,
non-sensul anotimpului ce-n gri ne-a îmbrăcat.

Doi oameni de zăpadă ce-și pierd îmbrățișarea,
câtă funingine în ochi am stors din doi cărbuni,
când zorii deschid zările adâncă-i depărtarea,
albastrul pal adulmecă o nouă zi de luni…

Am întrebat tăcerile și frigul ce arde prin cămară,
de mi-au adus vreo șoaptă în acest cumplit război,
poate că-n cazul nostru răbdarea-i doar o fiară,
ce mușcă adânc, la sânge, cratima din Noi.

Mă lași să-ți fiu copacul pierdut de-orice pădure,
ce plânge dorul frunzelor ce astăzi nu-i mai sunt,
prin ramurile crude vezi cum vântul lasă urme,
în negrul unui suflet, un vis de om mărunt…

Cu drag, Mishuk

 

 

O seară de poezie (update)

Vă salut cu toată inima, dragilor! Totodată, țin să vă mulțumesc pentru reacțiile (și provocările!) prompte (și în număr mare!)pe care le-am primit prin comentarii, ceva întru totul surprinzător pentru mine și totodată îmi cer scuze celor care nu am apucat să le răspund în cursul zilei de ieri.

Postarea de ieri, cu privire la „Seara de poezie” necesită un update.
Cum spuneam, această seară (după-amiază, matinală) literară se va organiza într-un Pub (Geobar – pentru cei care vor să caute pe facebook), deci evenimentul trebuie programat din timp ca să nu se amestece cu activitatea de bar sau celelalte evenimente la care de asemenea, sunteți bineveniți.
Și iată dragilor, cum m-am gândit eu să o facem, în mare:
* „Seara de poezie” – va fi un eveniment în care noi, cei ce vom participa, ne vom citi (într-o atmosferă hawaiană) poeziile, prozele scurte ( sau scurtate 😊 ) și toate celelalte creații.
* și pentru că toți avem nevoie să ne pregătim (mental, spiritual și fizic), propun să-l punem duminică, ori în ultimul weekend din luna octombrie, ori în primul din luna noiembrie.

Acum, pe cât sunteți voi de drăguți și bine intenționați, pe atât sunt eu de împrăștiat (credeam că doar mi se pare, dar realitatea mi-a demonstrat că…nu!). Inițial v-am rugat să-mi spuneți într-un comentariu pe blog cine are intenția de a participa, dar până la urmă a ieșit un talmeș-balmeș, deoarece unii mă felicitați pentru idee (și vă mulțumesc pe această cale!), alții au folosit cuvinte multe, iar eu am mintea de melc… ideea este că până la urmă nu am reușit să fac o listă. M-am gândit eu mai bine și am ales altă metodă. Am creat un grup de facebook și o adresă de mail pentru cei care nu vor să folosească platforma respectivă și vă las imediat și linkurile. Desigur, îmi puteți scrie și pe facebook-ul pe care-l aveți aici pe blog. Doar că ăla-i mai… personal 😊))
Ideea este în felul următor, cei care dau mail sau intră în grupul respectiv, și vor să participe, vreau să specifice foarte clar în mesaj că vor veni. Altfel, grupul e deschis pentru toată lumea.
În cursul zilei de ieri, am tot primit mesaje gen „eu aș veni, dar…”, „vin dacă pot…” etc. înțelegeți voi. Partea serioasă a problemei este că eu blochez activitatea Pub-ului pe ziua respectivă și dacă închid barul pentru o zi și nu vine nimeni (sau n-am cu cine să țin acțiunea), clar a doua oară acest eveniment nu va mai exista. Și cred că toți ne dorim o comunitate zâmbitoare și optimistă 😊
Cum spuneam, detaliile și data evenimentului le vom pune împreună pe grup și pe mail să ne pice la toți bine. Celelalte detalii le stabilim acolo.
În continuare vă las adresele de mail și facebook, plus o dedicație muzicală. Să ne auzim de bine.

umbrele.cuvintelor@gmail.com
Facebook

O seară de poezie

Dragilor, încep această postare ca o scrisoare deschisă adresată vouă, celor care mai rupeți când și când din timpul vostru doar ca să mai așterneți un rând, să lăsați un gând bun lumii, pentru că undeva, cineva, tot se va găsi să-l citească, și de ce nu, să găsească lumină, speranță, ajutor în el.
N-am să mă lungesc prea mult cu vorba așa că o să trec direct la subiect.
Ce-ați spune voi dacă am organiza (periodic) un cenaclu literar?
Ce-ați spune dacă am face niște întâlniri în care să ne prezentăm ”live” fanteziile pe care le împrăștiem prin lumea virtuală?
Indiferent dacă aparțin genului liric, genului epic, nebunii culinare, recenzii de cărți, filme sau mai știu eu ce, cum ar fi dacă am putea să le prezentăm în fața cuiva, în fața unui public (format de noi, desigur) de la care să aflăm păreri pe viu despre ceea ce scriem și nu numai…
În ziua de azi e ușor să publici o carte, cu siguranță mulți dintre voi ați publicat, ați participat pe la concursuri de creație, dar doar să publici nu e suficient… promovarea e cum e, publicitatea e cum e… iar cititorii… Eu unul, personal, am ajuns la concluzia că un blog are mai mulți cititori decât o carte… dar cum spuneam, e doar părerea mea.
Revenind la subiect, vreau să vă cer părerea:
V-ar plăcea să avem un cenaclu literar al nostru?
S-ar găsi doritori care să participe la un astfel de eveniment?
Ideea mi-a venit prin simplul fapt că eu organizez într-un mic pub de pe lângă zona Gării de Nord, săptămânal ( cel puțin încerc, dar deh, mai am și job), ”Cântări între Prieteni”. E un eveniment (și nu-i fac reclamă. încă!) în care facem un cerc mare (cunoscuți și necunoscuți) și fiecare propune cântece pe care noi (cei care cântăm la instrumente), încercăm să le încropim ad-hoc, toată lumea cântă, toată lumea râde (că deh, suntem destui bufoni) și ne întindem până în orele mici ale dimineții când nu ne mai putem mișca maxilarele de somn (sau de… vin – după caz). Asta este însă o cu totul altă poveste despre care am să vorbesc (la cerere) în alt episod.
Cum spuneam, dacă tot organizez acel eveniment pentru cealaltă jumătate a sufletului meu, muzica, de ce nu aș face-o și pentru poezie? În ultima vreme am descoperit că îmi place să mă aud cum latru (și aici e vorba strict despre mine, urs, specie rară) la microfon, pentru că da, vor fi microfoane.
Spațiu de desfășurare există, nu implică costuri din partea nimănui, curajul vine de la primul strop de vin din pahar, alunele le aduc eu gata prăjite (de la mega) ca să vă facă sete și să cereți bere. Voi ce spuneți, vă interesează?
Aștept părerile voastre prin comentarii și dacă sunt doritori, minim doi, o facem. Nu de alta, dar vreau ca aplauzele să fie stereo 😊

PîSî: Am spus mai sus de nebunii culinare… ehh, aici va trebui demonstrată treaba, așa că va trebui să… aduceți sarmalele gata făcute 😊
Și dacă am bă(t)ut prea mult câmpii să-mi fie cu iertare… dar jur că mor naibii cu noul editor de text de la wp!

Scrisoare…

 

Scrisoare…

Din ceas târziu, pierdută-i vremea, simt ploi lipsite de culoare,
Un tren cu fumul tot mai negru, alunecă spre margini goale,
Prin vânturi răsfirând iubirea, cernind în suflet doine triste,
Un gol adânc ce despărțirea i-a dat un sens, rol, să existe.

Din ceas târziu, sub lună plină, cu pas lipsit de umbră-n rând,
Adulmec liniștea senină, dar zbucium greu îmi port în gând,
Îmi este dor să-ți spun pe nume… printre străini, străin sunt Eu,
Oameni puțini, dar ce de lume și nici un frate în graiul meu.

Din ceas târziu, sărmană Mamă, te scriu în limba noastră sfântă,
Așez în versuri munți de teamă din care un caval te cântă,
Așez în lacrimi de cerneală albastrul Dunării de-acasă,
Jelind pe ultima vocală, ecoul mării, încet, revarsă.

Din ceas târziu, îți caut chipul ce se întinde-n zori și-n zare,
Vopsită în patru anotimpuri ești veșnic caldă, primitoare,
Senină când e zi cu soare, tomnatică-n melancolii,
Cu glas de privighetoare când viscolul suflă-n făclii.

Din ceas târziu, trecută-i vremea, în vers, am rupt frânturi din tine,
Din culmi, pe tâmplele scrobite, scobori în șipot, cristaline,
Atâtea lacrimi neînrobite prin codrii verzi fără stăpân,
Nu te-am uitat măicuță dragă, îți sunt copil, al tău Român.

Cu drag, Mishuk

 

Doină…

 

 

Doină…

Astăzi ți-am spus că te iubesc?
eu nu mai știu, mă pierd în gânduri,
din dragoste, atâtea rânduri
s-au scurs prin vremuri, nefiresc,
fără a ști dacă-ți trăiesc
sau îngropat în patru scânduri,
ridic din munții mei de vină,
frânturi de stea, ciot ce suspină,
cu chipul negru, ars de vânturi,
un singur vers, dar câte cânturi
s-au scurs prin vremuri nefiresc,
fără a ști, dacă tu știi că eu iubesc…

Astăzi ți-am spus că-mi este dor?
ca floarea în câmp făr’ de petale,
cu sete mă topesc de jale
sub cer albastru, fără nor,
nici strop de ploaie cază-n zbor,
eu, singur, mă usuc sub soare
mi-e sufletul stropșit de vină,
bătaia inimii ce-abia suspină,
fără ecou, în glas mă doare,
te-ai dus, tu, primăvară care
sub cer albastru fără nor,
știai să-mi fii un vânt de dor…

Astăzi ți-am spus că ești frumoasă?
eu nu mai știu cum e-n simțire,
dar te trăiesc din amintire,
când liniștea în ochi m-apasă,
când visele îmi intră-n casă,
trăiesc cu foc a ta iubire;
chiar dacă-n veci te port cu vină,
chiar dacă ochii mei suspină,
nu-mi vei muri în clevetire,
îți sunt monah, mi-ești mănăstire,
când visele îmi intră-n casă,
vei fi cum știi, așa frumoasă…

De-aș fi știut cum, ți-aș fi spus altfel,
Cu drag, Mishuk

 

Elegie târzie

 

Elegie târzie

Ți-am dat un chip senin plin de cuvinte,
cu glasul nopții frânt în zeci de rânduri,
m-ai învățat să simt ce poate numai Luna simte,
tăceri ce calm se așază reci, în gânduri.

Când numai Vântul, singur, șoaptele aleargă,
ești vis, pe străzi ce le-am crezut demult pustii,
uitat sub întuneric, un felinar mă întreabă,
de niscaiva lumină, ceva împrumut, o zi.

Cătând prin buzunare, un ac de siguranță
îmi venină suflarea lipsită de răspuns,
ce n-ai știut tu însăți când mi-ai plecat din viață,
cum ți-am răpit iubirea și-o țin ferit, ascuns.

Pe malul unei clipe, azi îmi fumez destinul,
vărs lacrimi de cerneală ce n-au niciun ecou,
din amintirea noastră rămase amar, pelinul,
și fumul ce dansează cu vechiul iz de nou.

Pe dor se-așterne bruma, pe inimi plouă rece,
iar noaptea între nouri, de ochii mei te-ascunde,
de-aș ști s-ajung la tine, o altă zi n-ar trece,
așa din anotimpuri, mai rupem doar secunde.

De-aș fi știut cum, te-aș fi iubit altfel,
Cu drag, Mishuk

 

Ea, mereu în gânduri…

 

Ea, mereu în gânduri…

 

S-a ridicat mică din frunze fără s-aștepte-n urmă vântul,
Norii au rupt cerul în două sub ploile ce-i scaldă gândul,
Privirea Ei, două mărgele, două sclipiri ce frâng înaltul,
Legată fiind printr-o codiță ce-o împiedica să facă saltul.

Cu chip rotund, galben în mare, roșind timid în obrăjori,
Se scutură zâmbind spre soare, surata ei mai mare-n nori.
Azi a învins înc-o furtună dar parcă vremea i-a venit,
Să încerce o nouă aventură în orizontul infinit.

Se frământa plină de gânduri ce o așteaptă pe pământ,
Niciuna din cele plecate nu mai întoarse vreun cuvânt.
Privea cu teamă și dorință apusul ce cădea în zare,
Se hotărî să mai amâne, nu e suficient de mare…

 

De-aș fi știut cum, te-aș fi iubit altfel,
Cu drag, Mishuk