Cea Mai Frumoasă Parte Din Mine…

Din ciclul  ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

Poemul 5: Cea Mai Frumoasă Parte Din Mine…

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Împreuna am descoperit cât de albastru este cerul și cât de cuminte este vântul…Mai știi cum am adunat împreună stelele nopții în buzunare ca să alungăm întunericul pe care îl purtam  în suflete? Nu ai venit ca să pleci, cum nu am venit să te alung.

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Ai crescut repede, intens și ai ajuns sa arzi cu flacără vie, caldă, fiecare secundă din viața mea. Nu știu cine ești cu adevărat dar te cunosc de-o viață. Simt că am puterea să-ți fiu ce ai nevoie atunci când nu mă poți avea. Și n-a fost greu să îmi găsesc drumul.

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Acea parte care se teme de toți și de toate, de tot ce o cuprinde, de toate ce nu sunt. Tremură frivol sub lumina soarelui, pentru că noaptea e singura vină ce-i poate feri ochii de săgețile ce cad otrăvite de pretutindeni. Și ești tu, cea care-mi ascunde ploile din suflet lăsându-mi ochii limpezi  și curați.

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Acea parte pe care nu o să o am niciodată, pentru că nu ești și pentru că nu vrei să-mi fii. Ești acea parte copil, ce mă face pe mine să-mi amintesc maturitatea unei vârste pe care nu vreau să o trăiesc și nici să o resimt. Ești acea parte din mine ce mă face responsabil și mă trezește GOL în fața unei realități și al unui destin pe care nu vreau să-l accept. Ești partea târzie a unui cutremur intens. Ultima replică.

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Tu ai deschis cu adevărat ochii, și vreau să cred că ai văzut cu adevărat puțin din ceea ce sunt și cine sunt EU. Ești singura parte ce mi-a citit în suflet și a găsit ceva cu adevărat Frumos. Te-ai oprit când mai aveai o pagină doar și legai în sfoară primul capitol. De nu ți-ar fi frică, ar fi păcat iar de nu ar fi păcat… m-ai strânge în brațe. Niciodată nu am crezut că iubirea poate cântări atât de mult între doi oameni… ce se simt jumătăți.

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Și ar fi timpul să te descopăr, mai repede, mai curând. Trebuie să învăț să citesc din tine acele litere scrise de-o șchioapă în caractere ce nu le cunosc. Trebuie să-ți învăț alfabetul, să-ți întorc slovele și să te aduc acasă. Nu pot să te pierd a doua oară…

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Și te iubesc. Dar tu nu vrei să știi, tu nu vrei să auzi, pentru că iubirea mea îți face rău și tu ai un cu totul alt destin. Ești sigură că faci ce trebuie? Sau poate nu pun întrebarea cum se cuvine… Poate trebuie să lupt pentru tine, să mă zbat, să te cuceresc asemenea unei redute, unui zid puternic ce apără o singură comoară: domnița inimii mele.

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Și nu trebuie să plângi sau să suferi niciodată. Pentru că tu ești acea parte pe care eu o numesc FERICIRE. Ieri ai plecat de lângă mine și nu m-am supărat. Mi-ai spus că sunt un nebun frumos, m-ai sărutat și ai plecat. Dar oare cât ai vrut să pleci??? Am rămas momente în șir privind locul gol de lângă mine, iar eu încă-ți simțeam căldura și pulsul inimii ce-ți zvâcnea presându-mi pieptul. Încă îți purtam pe umeri restul lacrimilor ce s-au prelins din ochii umezi când îmi încolăceai cu putere gâtul strângându-mă în brațele tale micuțe. Ești o copilă… după tot ce-a fost. Îmi vine să țip: UNDE EȘTI???

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Acea parte ce-mi simte cu adevărat lipsa și tremură de dorul meu. Așează gânduri pe hârtie la lumina unei lumânări, în toate despre mine. Și nu are liniște și se precipită, și cade ca apoi să se ridice căzând din nou. Și toate astea pentru că îi este dor. Și simte că simte ceva și îi este frică să nu fie…mai mult decât poate să dea.   

Ești cea mai frumoasă parte din mine…
Aceea ce a ales să plece. Ești acea parte pe care singur am pierdut-o, pe care azi nu o mai am, dar pe care o aștept în fiecare seară, la ora 8, pe aceeași margine de lume. Mai ții minte unde m-ai întâlnit prima oară? Cu mine ești vântul…

Ești cea mai frumoasă parte din mine… și TE IUBESC! Și-ți sunt cuminte…

Ziua în care Adevărul doare

 

Din ciclul ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

 

Poemul 1: Ziua când Adevărul doare

 

Privirea-ți caută pământul sub gândurile ce te-apasă.
Nu pot să te privesc în ochi, nu poți să-mi spui nimic, deci lasă.
Tăcerea cade între noi, serbând nemernicia firii,
Cu care am aruncat noroi pe rând, în flacăra iubirii.

Ce rost, atâtea întâmplări înșiruirăm azi, zadarnic,
Când totul se împarte-n doi finalul poate fi doar tragic.
Purtarăm vina împreună, și umerii ne-apasă greu,
Dar vinovat întotdeauna voi fi mereu, mereu doar Eu.

Mă simt uscat, fără putere, să te ridic, cu ce cuvânt?
Când vâna plină de durere săpat-a singură mormânt.
În suflet pot să am iertare, dar singură tu nu mă vrei,
De ce când plângi, în mine doare, de ce te închizi în ochii mei.

E nefiresc să dai doar ură acum când sunt pe drumul bun,
Când de păcat și de minciună  nu mă ating, când mă adun.
Ești sfântă, albă pentru mine și toate, toate câte-au fost,
Îmi fac mult rău dar îți vreau bine, renunț a căuta vreun rost. 

Eu te-am iertat și vreau iertare, nu vreau să las totu-n trecut,
Știu, știi,  Azi Adevărul doare și totul pare că s-a rupt.
Dar nu-i așa, o simți prea bine, din răzbunare mă lovești,
Din Toate dau să fiu cu TINE, căci te iubesc chiar când greșești.

Groaznică visare…

Atunci te-am întâlnit parcă întâia oară, mult mai devreme decât târziul pe care îl așteptam. Ți-am întins mâna, coborându-mi privirea, încurcat de emoția momentului. Nici n-am îndrăznit să îmi ridic ochii și să mă uit mai mult la tine, mai ales când tu mi-ai întins obrazul să ți-l sărut… Am sorbit cu putere visul fiecărei secunde ce ne-a ținut aproape… Au fost puține,  doar mult prea puține…

Pornirăm la pas, unul lângă celălalt, spre un viitor posibil unde până și timpul parcă a vrut să fie cu tine. Cuvintele îți însoțeau pașii dar gândul meu nu le urmărea firul. Unul singur însă prinse rădăcini în mintea mea. Ești frumoasă rău!
Ne-am așezat unul spre celălalt, și nu era bine. Și te-am chemat, subtil, mai aproape, dar lumina ochilor tăi îmi arăta că ai ghicit motivul. Dar ce mai conta acum, am îndrăznit…
Și ai vorbit la telefon minute-ntregi, iar eu…te-am adulat.

Eu chiar mă bucuram de aceste momente… Puteam să te ating, puteam să te privesc…
Da, singurele clipe în care îndrăzneam să te privesc în clarul senin al ochilor tăi ce îmi aduceau o liniște cu iz de toamnă.
Nu știu… poate felul tău de a fi, m-a făcut să-mi rătăcesc mințile…
Dar îți promit că pe undeva mi le găsesc eu…
Acum însă, nu sunt pregătit.

Mi-e frică de toate… Cineva mi-a spus că mama m-a făcut prea laș.
Ce groaznic, să dau vina pe biata femeie când totul stă de fapt în mine.
N-ar trebui, îmi spun mereu,  dar mi-e frică. Mi-e frică să îți spun cu adevărat ce simt pentru c-ai să te sperii. Și poate ai să crezi că nu e altceva decât o închipuire a imaginației mele…dar nu. Tu ești aieve, exiști și respiri!
Mi-e frică…să nu pleci !!! La fel cum alte mii de corăbii și-au umflat pânzele în zare și duse au fost… Și nu vreau, să nu vrei să nu te vreau!

Îți răsucești părul între degete într-o joacă ce pare să-ți alinte trăsăturile de inocență copilărească.  Un gând răzleț evadă ca o străfulgerare în mintea mea…
Cum ar fi dacă, acele degete micuțe s-ar încurca în părul meu …
Cum ar fi dacă palma aceea delicată ar mângâia asprimea rece a obrazului meu…
Cum ar fi dacă mi-ai cânta ceva  sau poate vrei să dansăm un vals…

Îți simt privirea, cum îmi caută ochii pe furiș…
Ochii tăi sunt de poveste… Mi s-au înfipt așa în gânduri și acum îi simt cum mă pătrund de pretutindeni. Sunt  cei mai frumoși ochi ce m-au privit vreodată pe sub gene!
Si genele… Ce gene?! Lungi , curbate menite să desăvârșească perfecțiunea ochilor tăi pe care, aș vrea să îi sărut. Ești cea mai frumoasa parte!  Din mine! Și… îmi place!
Ai atâta viață în tine încât mă simt  pornit și vreau să mușc! Puțin numai, de m-ai lăsa.
Nu poți fi deloc altfel decât mi te imaginez!
Și mi te imaginez frumoasă, superbă chiar! Am împărțit o noapte de povești, unul lângă celălalt, amândoi fără cuvinte potrivite. Poate că așa trebuia să fie…
Dar cine ești tu de-mi faci inima să-mi sară din piept…
Cine ești de nu-mi pot ridica privirea din întunericul ce mă cuprinde…
Cine ești tu de-mi fierbi sufletul cu gânduri pale…
Cine ești tu…
Răspunsul e simplu…

Un înger…