Și vine o zi ca azi, când te simți singură,
când simți că sufletul parcă își pierde din putere,
când ploile se rup din nori prin densa negură,
purtând în picuri lacrimi vii de teamă și durere,
când simți cum întunericul împinge înspre apus
orice scânteie de lumină ce îți dădea speranță,
cumva tăcerile din umbră ochii ți-au ascuns,
acum deșiri cu inima, nod după nod, un fir din viață.
Și poate mâinile-ar vorbi un pic mai mult,
când chipul din oglindă nu îți mai zâmbește,
când tălpile ce-ți poartă pasul veșnic blând,
prin nopțile fără de lună în care totul ofilește,
rămâi cu gândul peste timp fără de mângâiere,
plouă în suflet, pe obraz tac lacrimi în cădere,
mici stele fără nici un cer lipsite de putere,
și l-ai pierdut pe azi de ieri, răpit de-o adiere.
De-i frig în suflet, adăpost fă-ți dintr-o bucurie,
dezbracă-ți doliul, nu e rost, fii tu, o poezie,
așază-n rânduri acei nori ce seamănă furtună,
și poate-n zori te recunosc, cât te știam de bună.
Fii cu răbdare când ți-e greu, nu-ți rătăci privirea,
în temeri care mai mereu îți amăgesc simțirea,
nu da uitării chip frumos un zâmbet de poveste,
încrede-te în Dumnezeu, luptă pentru tot ce este…
Va fi bine, fii încrezătoare și luptă,
luptă cu sufletul, cu inima și nu te lăsa pradă gândurilor nopții,
Cu drag, Mishuk…
„Când îţi plouă în suflet, fă-ţi umbrelă dintr-o bucurie.”
Emil Cioran
Melancolii Nocturne 