Poveste scurtă…

 

Poveste scurtă… (fabulă)

Un cocoș fără pereche,
un pic surd de o ureche,
tot se înfoaie prin grădină,
poate culcă vreo… găină.

Cântă de vreo două ceasuri,
și tango, și jazz, și valsuri,
când pe tonuri ridicate,
când pe ritmuri balansate,
mai cu versuri deocheate,
tot sperând că nu-n zadar,
pentru sufletu-i ștrengar,
va găsi lângă cuibar,
o puicuță ca la carte
ultima lui dramă-n acte.

Cocoțat sus pe-un butoi,
contemplat de doi pisoi,
stă cu creasta lui pleoștită,
cu alura dichisită,
și cu foc, de dor și jale,
își închină osanale.

E fălos și mândru-n sine,
– Cine mai cântă ca mine,
de cu zori, ba până-n seară,
socot ceasul iar și iară!!!
Gospodaru-mi pomenește,
de când soarele-n deal crește,
pân-apune colo-n vale,
vocea mea biruitoare.

În ocol, cu mic cu mare,
se adună fieșcare,
să admire grozăvia,
ce-a împuiat gospodăria.

Vaca blândă îl privește,
țapul rumegă prostește,
lâng-un cal ce pe picioare
pare îngrozitor de mare,
nechezând ca să se știe,
că vrea autonomie.

Patru oi se dau vecine,

lâng-un cârd de gâște pline,
behăind pe limba lor,
bârfe noi de prin obor.

Grohăind din coștereață,
porcul se ceartă c-o rață,
care-l vede domnitor,
pe noul cârmuitor.

Cocoșul își umflă pieptul,
ascunzându-și tot regretul,
că fiind frați prin alianță,
între el și doamna rață,
va fi sigur o creanță.

Ba susține ca de mâine,
să-l gonească toți pe câine,
un nou plan de lege-n șură,
vechea ordine să apună!

Toate, dintre dobitoace,
numai urechilă tace.
Ronțăind în colț de gură,
ce-auzi prin bătătură,
către șoarec ciripește,
treaba e-n coadă de pește,
parc-ar vrea, dar nu poftește,
dacă câinele plătește,
poate că se mai gândește.
Morcovi mulți, oricând dorește.

Zarvă mare în bătătură,
Mai cu ceartă, mai în glumă,
Vor să meargă împreună,
Ca un neam sau… ca o turmă.
Dar cum orele se scurg,
soarele cade-n amurg,
gospodarul ia c-apare,
cu o lamă sclipitoare,
și-i trimite la culcare.
Doar cocoșul încă sare…


Cu drag, Mishuk