Baladă pentru Enika
Deschide ochii și citește, ce n-ai știut e scris în carte,
Chiar dacă viața ne desparte și Timpul nostru este rupt,
Privim același cer în noapte, același vuiet plânge mut,
În două inimi prinse-n clește, desprinse din același trup
… ce n-are moarte.
Deschide ochii și citește aceste rânduri frânte-n zare,
Sunt Călătorul fără cale pe urma unui tren pierdut,
Pe un apus lipsit de soare, Ecoul unui suflet surd
Ce din Tăceri se îndrăgostește de glasul tău aproape crud
… și-apoi dispare.
Deschide ochii și citește și ia-mi oftatul dintre gene,
Așază-mi gândul între perne și dă-mi sămânță de odihnă,
În nopțile cu dor în vene să încălzesc la loc de tihnă,
Un vis în care nu mai crește, agonic, liniștea venină
… singurătății terne.
Deschide ochii și citește cum dragostea însăși e crimă,
Când mâna ta în vers suspină, când zgârie fiori în foaie,
Cuvintele ce doar alină nu apără de vânt și ploaie,
Iar Tremurul intens sporește când inima pierde războaie
… fără de vină.
Deschide ochii și citește ce poate azi n-am scris greșit,
În zorii tăi sunt asfințit, un punct, pe Orizont căzut,
Pe care poate l-ai iubit, străin fiind, necunoscut,
Dar care-n versul tău trăiește, acel final spre început
… îndrăgostit.
Cu drag, Mishuk…
Melancolii Nocturne 