Destin (Sonet)
Răsare Luna într-un pustiu, în drama nopții fără nume,
Umbrele se strâng târziu în colțuri strâmte sub fereastră,
Purtând priveghi unui sicriu, ce a închis iubirea noastră
Pe scena unui teatru viu… Noi, fără măști, fără costume.
Cuvintele nu-și mai dau rând, Tăcerile poartă prenume,
Iar liniștea își ia avânt în inima de-acum sihastră,
Dorul nu mai naște cânt, nici zarea nu mai vrea albastră,
Iar malurile acelui gând s-au frânt și au să ne consume.
Străini pășim din vreme-n vreme sub ceruri arse de rugină,
Sub alte nume, alte chipuri, născuți sub altă conștiință,
Ne regăsim mereu sub stele purtând mereu aceeași vină,
Cad între noi atâtea ziduri, mânați de aceeași elocință,
Destinul e ursit în rânduri prin vieți ce se mai întâlniră,
Când Fericirea pusă-n gânduri strecoară un strop de suferință.
Cu drag, Mishuk…
Melancolii Nocturne 
Interesantă și reușită rima la mijloc de vers, știam procedeul, nu știu, recunosc, dacă are și un nume 🙂
Cît despre idee… cea din ultima strofă, și mie-mi place să mă mai amăgesc sporadic cu ea. Poate chiar așa e, cine știe, dac-am ști s-ar duce farmecul. Sau s-ar rezolva „problema”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Issa, cuvintele tale sunt mereu alese, precum merele de aur, direct din copac. Mă bucură tare! Poezia mea e o timidă încercare de sonet de tip (mai bine nu mai spun :)) )… cât despre idee… îmi păstrez linia melancoliilor de mod nocturn… visez la nemurire, poate mi se face loc între astre, să am zodia mea :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite-mă și Prîslea :)))
O să le culeg sub lumina noii stele descoperite întîmplător…
Pîn-atunci am altă problemă: nu știu care-i smecheria, dar pîn-acum vedeam direct clipurile tale, azi trebuie să-l tastez manual pe YT, dacă-s curioasă 🙂
ApreciazăApreciază
Domnișoară Prîslea, bănuiesc că încerci de pe… mobil. E din cauza update-urilor aplicației. 🙂 ehhh… s-ar putea să-ți placă piesa. am ales varianta cu versuri pentru că spun o poveste!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zmeul meu drag, am ascultat-o „manual”, e superbă chitara aia tristă, lungă și senină 🙂
ApreciazăApreciază
:))) zmeu… eu sunt porcul din poveste
ApreciazăApreciază
:))) te minimalizezi, sau poate e și altă poveste cu porci pe care n-o știu eu, în afară de Cei trei purceluși :))
ApreciazăApreciază
povestea porcului :))))
ApreciazăApreciază
Oh, el însuși :)) Era cumva de Creangă…? Îmi scapă ceva printre degete?
ApreciazăApreciază
e basm… da, are și creangă varianta lui, dar au mai scris mulți alții… ispirescu, andersen. ideea e cam aceeași acțiunea diferă.
ApreciazăApreciază
Cum am ajuns de la mere la porc și, cum porcul mănîncă mere… :)))))
ApreciazăApreciază
:))) te pap?
ApreciazăApreciază
:)))… și, cum erau de aur (merele), o să strălucești după aia ca o stea veritabilă: target îndeplinit :))
ApreciazăApreciază
ești tare :)))
ApreciazăApreciază
Cum se nimerește :)))
ApreciazăApreciază
Sunt şi astea frânturi din drumul pe care-l parcurgem în timp…
Nici nu zic că-i frumos. Că iar mă contrazici. O zic în gând, să nu auzi.
ApreciazăApreciază
tu îmi dai lacrimi!
ApreciazăApreciază
Eu? Nuuuu…
Hai, dacă-s de emoţie sau bucurie, dau. La celelalte e interzis.
ApreciazăApreciază
de râs…? e bine?
ApreciazăApreciază
Ăăăă. În general, da. Şi de preferat. Aşa dau câte vrei.
ApreciazăApreciază
ești fantastică… cred că în curând o să scriu o poveste și te bag ca personaj 🙂
ApreciazăApreciază
Ieei! Mulţumesc mult!
Vreau! Şi te las să faci ce vrei tu cu personajul meu. Fă-l fir de iarbă, zi de vară, balaur, musculiţă de oţet, ce vrei tu.
ApreciazăApreciază
să-ți spun drept, mi-e poftă de niște sarmale! dar pentru că e post o să-mi calc pe inimă și o să le mănânc cu carne!!!
ApreciazăApreciază
Şi vrei să mă faci gospodina care le pregăteşte sau mă faci direct o sarma? O varză? Un fir de cimbru? 🙄
ApreciazăApreciază
tu știi că îmi deschizi noi orizonturi? imaginația mea nu a zburdat atât de departe, dar… acum că tot ai zis, aș putea să te pun într-un rol „deosebit”
ApreciazăApreciază
Să te ajut? N-am făcut niciodată sarmale. Am încercat o dată, lângă mama. Au ieşit câteva guguloaie care se încadrau perfect în zona „artă foarte abstractă”. Atât de abstractă încât nici eu nu i-am înţeles esenţa.
Deci dacă mă faci om în povestea ta, fă-mă ce nu-s, dar mi-aş putea dori: gospodină desăvârşită. Măcar în poveşti să fiu şi io cum trăbă.
Dacă nu mă faci om, pot fi orice.
ApreciazăApreciază
să știi că la sarmale… nici eu nu mă prea pricep. cel puțin la partea cu rulatul verzii. le-am legat cu ață de papiotă să nu se mai desfacă. de fapt ce mă miră, în speță nici tutun nu știu să rulez :))) iaaarba verde, de acaaasă…
iar ca personaj… știi sceneta aia cu tamara buciuceanu, „noi seara nu mâncăm”?
ApreciazăApreciază
O ştiu.
Nici eu nu mănânc seara. Între 18 şi 22, nu mănânc nimic. Mănânc pe la 23 când deja e noapte deci respect recomandările.
ApreciazăApreciază
clar, ne mutăm în spațiu! acolo e veșnic noapte!
ApreciazăApreciază
Nu-i nevoie, Mishuk. Eu, dacă mă mustră conştiinţa, mut ceasul şi-mi dă bine. Da’ de obicei nu prea mă mustră. După un castron de ciorbă, mâncat sub clar de lună văzut pe geam, cu luceafărul pierdut undeva pe cer, nu mă mai mustră nimic. Vezi, şi-n ciorbă e poezie, cum să nu mănânci fix când ţi-e foame, nu când zic neşte unii de-şi zic specialişti în nutriţie?
Auzi? Cum, Doamne iartă-mă, am ajuns de la poezia ta atât de profundă la sarmale şi ciorbă? Iartă-mă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ai dreptate, nici găluștile nu mai sunt ce-au fost odată… încă îmi doresc o vrăjitoare care știe să citească în perișoare! pe prâslea l-am găsit!
ApreciazăApreciază
Eu nu citesc decât orezul din ele. La alte figuri de stil nu mă pricep. Dar nu intra în panică, vrăjitoarea e pusă deoparte, cum ziceau bătrânii. Deci o vei găsi negreşit 😉
ApreciazăApreciază
ai întors-o precum pisica prinsă cu laba în smântână (se folosește și la ciorbă și la sarmale). nu-s chiar atât de singur precum par (în versuri) :)))))) am multe lucruri care îmi condimentează zodia!
ApreciazăApreciază
🙄 stai că m-ai pierdut. Nu vorbeam de personaj? De vrăjitoare?
Mishuk, niciodată nu voi trece dincolo de o postare, de anumite limite, şi nu-mi voi permite niciodată să bat apropouri sau să intru în intimitatea cuiva. Deci nu, nu despre asta vorbeam. 😳
ApreciazăApreciază
uite, vezi, asta-mi place la tine! :)))) eu am pus acolo o paranteză… vorbim de fantasticul abstract de neînțeles al versurilor mele. eu nu sunt singur în ele… sunt doar un menestrel… deci nu ai pătruns nicicum, niciunde, iar soarele e galben. mai știi tu că acum mulți ani… te întrebam de brânză? ceee, aia era întrebare personală? la mine pe blog e ca la spitalul 9. în comentarii
ApreciazăApreciază
Apăi, Mishuk. Io-s ardeleancă degeaba? E datoria mea să mă prind mai greu şi să reacţionez în reluare.
Chiar mă teame am că ai înţeles greşit şi ai crezut că am intrat în zone în care nu intru. Că nu se face. Mno. De aia am devenit brusc aşa serioasă.
ApreciazăApreciază
și eu care credeam că nu ți-a plăcut/priit smântâna :))))
ApreciazăApreciază
Smântâna e bună oricând 😀
ApreciazăApreciază
cu sau fără papanași?
ApreciazăApreciază
Și cu dulceață.
ApreciazăApreciază
:)))) clar… lângă tine mor de foame!
ApreciazăApreciază
Dau impresia că mănânc tot şi nu mai las altora? 😀 Bu-hu-hu! 😛
ApreciazăApreciază
nuuuu, tu ai srl, tip orice food! vinzi tot!!!
ApreciazăApreciază
Accept să fac favoruri pentru prieteni. Deci partea ta e ascunsă, aia nu se vinde.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
știu :))) încă aștept favorul
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt datoare la tine?? 😯
ApreciazăApreciază
nu, doar prieten :)))))
ApreciazăApreciază
replica ta mi-a adus aminte… de o veche cunoștință. acum o viață, am colaborat cu un post de radio local pentru o emisiune și la un moment dat un invitat oarecare, în timpul dialogului îmi spune că îmi face o favoare :))) îl întreb curios, normal, ce favoare? tipul foarte serios: ”îți sunt prieten!” încercam să prind gluma, să citesc ceva pe fața lui. nu era nimic de citit, nu era glumă :)))) el chiar credea că-mi face o favoare.
la mine e glumă :)))
ApreciazăApreciază
I-aş fi spus că îi fac şi eu una şi-l pofteam afară! 😀
ApreciazăApreciază
nu-mi permiteam… și sincer, nici acum nu aș face așa ceva. e mai simplu să-i arăți unui om cât de prost e, având pur și simplu… o conversație :))
îmi cer scuze că am sărit calul cu replica mea ”inteligentă”
ApreciazăApreciază
N-ai sărit nimic, nu-ţi face probleme! Ar fi culmea, nu ne ştim de ieri. 😉
ApreciazăApreciază
totuși… țin la tine, primește scuzele ca pe un mărțișor 😉
ApreciazăApreciază
Mishuk, ce te-a apucat?
Eu am tensiune 1200 că-mi pierd timp cu personaje care mă cred bărbat care se dau la ele şi tu-ţi ceri scuze pentru nimic? 🙄
Cred că te voi ruga să ştergi mesajul ăsta, dar nu mai pot de nervi, m-am răcorit.
ApreciazăApreciază
:))))) cum poate cineva să fie atât de inteligent, să te citească… drept bărbat? săracul!!! despre asta ar trebui să scrii. cum aș fi dacă aș fi…
ApreciazăApreciază
Nu pot. E urât. Şi e cu înjurături şi nu vreau asta. Am totuşi o fărâmă de respect pentru mine. Şi o tonă de respect pentru voi toţi. Sper să nu fie cazul de asta, să trebuiască să scriu totuşi!
ApreciazăApreciază
hai, că tu ai haz și știi să treci peste… iar de cei răi mă ocup eu
ApreciazăApreciază
Da, deocamdată mă amuză.
ApreciazăApreciază
abia aștept… să o fac pe chuk noris
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce poem!! si cred ca nu e om sa nu se fi regasit in el si sa nu i se intample ultima strofa, asa cum scrie si Issabela
ApreciazăApreciază
„vivre la révolution zodiacale” :)) cum ar spune un sibian veritabil.
ApreciazăApreciază
:((
ApreciazăApreciază
nu ne este destinul scris în stele și în zodii? :)))
ApreciazăApreciază
in linii mari, in linii mici speri ca-l poti schimba
ApreciazăApreciază
întotdeauna există… o viață viitoare
ApreciazăApreciază
dapp! liniile mici sunt pentru viata de-acum, alea mari sunt pentru cea viitoare, dar e bine sa nu ne gandim la ea, mai bine ar fi sa fie ultima si sa transcendem. Doar nu suferim atat de pomana! Iar iubirea nefericita este cea mai buna cale, te asigur, totul e sa nu cartim si sa ne-o asumam. Candva am fost cumva de vina pentru tot ce ni se intampla. Asa ca fii fericit, ne ardem karma! :-))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum, Doamne iarta-ma, sa scrii atat de frumos si dupa aia sa-i dai cu porcul?! In sfarsit, tu stii mai bine…ca esti omul extremelor. Vroiam sa-ti mai zic ca din puncul meu de vedere, adevaratul sens al sarmalelor il gasesti doar mancandu-le… Si te rog ceva, zi-i Potecutei ca aia cu mutatul ceasului e fantastica. Iti urez un weekend cum vrei tu
ApreciazăApreciază
sunt vegetarian, nu știai… cât despre potecuț, mai bine-i spui tu. de la mine dacă înțelege ceva, sigur nu e ce vrei tu să transmiți. dar dacă insiști…
ApreciazăApreciază
Insist, insist… Nu cred că ești vegetarian, că prea frumos scrii😇🤣
ApreciazăApreciază
apăi dacă-i așa, porc scrie pe mine :))
ApreciazăApreciază
Încerc sa analizez poemul, dar îmi este imposibil sa o fac necunoscand autorul. Cred ca uneori operele noastre ne descriu, alteori doar ascund o parte din noi. 😊
ApreciazăApreciază
cine te oprește?
ApreciazăApreciază
🤔
ApreciazăApreciază
hai, îndrăznește !
ApreciazăApreciază
Cu ce sa încep?
ApreciazăApreciază
păi e pe alese… o luăm cu chestii mărunte 🙂 o măslină
ApreciazăApreciază
Ador măslinele verzi. Tu? 😅
ApreciazăApreciază
cu chilli
ApreciazăApreciază
Bună ziua Mishuk! 🙂
Frumoasă încercarea ta de sonet, pot spune că e și îndrăzneață!
Tematica bine aleasă, cu melodia sufletului e puțină-ncurcătură,
esențialul e că se poate rezolva… 😉
La primele două strofe aș avea ceva de recomandat, dacă-mi vei permite… 🙂
Eu aș fi scris-o cam așa, ținând cont de sonetul tău.
Răsare Luna într-un pustiu, în drama nopții fără nume,
Umbrele se strâng târziu în colțuri strâmte sub fereastră,
Purtând priveghi unui sicriu, ce a închis iubirea noastră
Pe scena unui teatru viu… Noi, fără măști, fără costume.
Liniștea își ia avânt în inima de-acum sihastră,
Cuvintele nu-și mai dau rând, Tăcerile port prenume
Iar malurile acelui gând s-au frânt și au să ne consume
Dorul care nu mai naște cânt, nici zarea nu mai vrea albastră.
Străini pășim din vreme-n vreme sub ceruri arse de rugină,
Sub alte nume, alte chipuri, născuți sub altă conștiință,
Ne regăsim mereu sub stele purtând mereu aceeași vină,
Cad între noi atâtea ziduri, mânați de aceeași elocință,
Destinul e ursit în rânduri prin vieți ce se mai întâlniră,
Când Fericirea pusă-n gânduri strecoară un strop de suferință.
Mulțumim pentru gândurile tale frumoase! 🙂
O după-amiază frumoasă!
ApreciazăApreciază
Bonjour, draga mea. Zâmbesc. Am citit comentariul tău și mă tot gândesc cum să-ți răspund. Bănuiesc că tu te-ai gândit la definiția dată de dex la general, două catrene și două terține, dar din punct de vedere literar sonetul e mult mai complex și are 3 mari forme. Sonetul italian (dante) sub forma ca strofe 4-4-6 sau 8-6-8-6 (dacă e mai lung) iar ca rimă trebuie să fie abbaabba ababab, sonetul englezesc (shakespeare) 4-4-3-3, sonetul francez (numit și modern) scris în vers liber. aici nu dau nume că nu-mi place versul alb în general (și despre asta nu spun decât un singur lucru – eu sunt adeptul clasicismului și romantismului, vorbind despre curente. tot ce ține de modernism, neo-modernism, nu mă atrage). pe lângă cele 3 tipuri mai există și multe subtipuri. eu am ales pentru sonetul meu stilul italian, cât despre ce mi-ai recomandat tu la mine nu se aplică deoarece cele două terține ar trebui să conțină idei proprii.
oricum îți mulțumesc pentru recomandare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bună seara, Mishuk! 🙂
Nu mă refeream la felul sonetelor, știu că are mai multe forme, mă refeream strict la sonetul tău! Dacă citești mai atent prin intervenția mea, de care-mi cer scuze, am încercat să-i ofer o ”melodie-lină” în cursivitatea sonetului. Era simțirea mea citindu-ți sonetul. 😉 Repede ai sărit cu diferitele sonete-n lume! 🙂 )) După cum ți-am scris îmi place sonetul tău, doreai să nu-ți scriu părerea? Doar felicitările! 🙂 Eu sunt mai rebelă, îmi spun părerea strict pe tematica postărilor văzute din punctul sufletului meu, cum se manifestă el pe interior. Știu, scriu ce gândesc și e cam rău, dar asta sunt! 😉
ApreciazăApreciază
orice aș răspunde acum la ultimul comentariu, l-ai percepe cel mai probabil într-un mod negativ (pe celălalt l-ai înțeles greșit, nu-i bai). în primul rând n-am sărit nici atunci, nici acum, pentru că țin la integritatea planetei… și am și vecini la caturile inferioare și nu vreau să mă trezesc între ei :))) nu sunt fan felicitări, prefer chestiile mai substanțial-costisitoare… acum vreau să-ți las impresia că încerc să mă justific, deoarece nu e nimic de justificat.
fiind autor, îmi aleg singur stilul, modul și forma. că lui x sau lui y nu-i place sau îi place, contează mai puțin nimeni nu mi-e dator cu nimic, și printr-un like nu simt că mi-ar face cineva o favoare.
repet, fiecare scrie cum simte. iar legat strict de sonetul meu, din punct de vedere literar asta e: un sonet . că e reușit sau nu, că nu e ce vrei tu… îmi pare rău, dar nu știu cât contează 🙂
o să-mi scriu autocritica pe meniu, sub ciorba de burtă.
până la urmă nu înțeleg ce te-a deranjat la această simplă poezie…
PS: mie îmi place rock-ul așa că nu urmăresc o melodie lină iar atitudinea…
nu o lua personal, te rog. (ar fi cred că mai drăguț să o lăsăm așa, limbajul non-verbal cauzează)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Normal că scrii cum dorești, la fel cum fac și eu! Forma pe care ți-am postat-o, era propria mea percepere, nu ți-am cerut să-ți modifici sonetul! 🙂 Așa că, nu este ceva ce ți-ar scade din prestarea poetică. Era doar un simplu comentariu, nimic personal! Ne te afectează, dar te… ? 🙂 N-ai fi primul care se simte așa, chiar dacă nu vreau de multe ori prin spontaneitatea mea, deranjez! 😉 Dar, asta sunt!
Îmi cer scuze că te-am deranjat cu comentariile mele! Seară frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază