(A câta) Despărțire…

 

N-a mai rămas nimic acum! Nici praf, nici fum, foc sau cenușă…
În calea mea, un singur drum, în spate, am închis o ușă.
Îmi numeri pașii fără a ști, te-ascunzi, ferită între perdele,
Simt Ochii tăi tăcuți dar vii, cum scutură în lacrimi, stele.

Orgoliul tău lovește-în valuri, ca o furtună țărmul mării,
Ai aruncat atâtea zaruri mizând pe semnul întrebării,
Fără a ști că într-o secundă clepsidra va suci destinul,
Din armonia ta fecundă, perfect rămase doar veninul.

Știu, te iubesc! Mi-e greu când știu, dar plec spre alte zări străine,
Când lângă tine sunt pustiu, sunt pustnic nopților senine.
Ți-am înșirat cuvinte surde, dor otrăvit mereu în gânduri,
Cu inima-ți cerșeam secunde s-așez cernelurile în rânduri.

Îți tremuram uitat de friguri, cu mâna rătăcită în strune,
Pe chip se adunau în riduri acorduri fără glas sau nume,
Rugina îmi sângera pe dește, armonic arămiu minor,
Singurătatea, ca un clește, a sugrumat ACEL amor.

Plec dinspre tine, făr de icoane, doar un sertar fără zăvor,
Ale cărui simple balamale poartă un scârțâit frivol.
Două penițe o călimară, și gânduri poate de nebun,
Ne-am despărțit, a câta oară? Singurătate, Ceau… Te sun!

 

%d0%bc%d1%80%d0%b0%d1%87%d0%bd%d1%8b%d0%b5-%d0%ba%d0%b0%d1%80%d1%82%d0%b8%d0%bd%d0%ba%d0%b8-%d0%ba%d1%80%d0%b0%d1%81%d0%b8%d0%b2%d1%8b%d0%b5-%d0%ba%d0%b0%d1%80%d1%82%d0%b8%d0%bd%d0%ba%d0%b8-2606369

31 de gânduri despre &8222;(A câta) Despărțire…&8221;

    • Ai dreptate sunt prozodie. Sunt Pro zodiei berbec, zodiei gemeni, fecioară chiar și scorpion. Cu restul zodiilor relaționez în funcție ascendent. Ca stil am o slăbiciune pentru figurile ce adoptă stilul canadian.. flanea, pălărie de cowboy, dubiță!â
      Acum, după ce în prealabil am consultat și dexul! :)), conștientizez că tu de fapt te-ai referit la ”artificiile” mele tehnice. Ei bine, eu fiind o fire ce gândește matematic și un muzician (?!) ritmic, merg pe sferturi perfecte. Ritm, rimă, măsură. E adevărat că am scăpările mele… Dar… apreciez enorm faptul că ai privit dincolo de cuvinte și ai făcut ceva nou și minunat pentru blogul meu. O analiză structurală a unui text. Așa da!

      Apreciat de 1 persoană

    • Stelele ca stelele… dar să vezi cu luna ce mă trag de șireturi. Cu vântul mai ies la o plimbare, când și când. Câteodată mai fumez cu felinarul în brațe, frățește desigur, iarba crudă de acasă. În rest… bănci fără bancomate, doar două lemne și o piatră și străzi pavate sub asfalt. Fericire!

      Apreciat de 3 persoane

  1. ,,Alo?!,, răspunde o amintire.
    Un glas pierdut printre furtuni
    Şi cu privirea-ncremenită-n zare.
    Doar că din glas nu poţi s-aduni
    Firimituri ale fiinţei tale.
    Eşti o stafie rătăcită!
    Ce-şi caută trupul răsfirat
    In călimara cu amaruri
    A sufletului de cuvinte beat…

    Surprinzător să descoperi că un bărbat poate pune atâta accent pe detaliu. Să fie defect matematic?
    Sau or fi poluat Ploieştiul cu ceva ceanuri 🙂
    Oricum… felicitări pentru sensibilitatea pe care o transmiţi in fiecare scriere!

    Apreciat de 1 persoană

    • Drept să-ți spun…. nu am stat eu prea mult prin ploiești. Dar mno, apa la butelcă mai conține fier, potasiu, magneziu… și alte metale. Și după cum spunea dr. House, singurul doctor recunoscut mondial înaintea lui dr. Grey, ceva se întâmplă. Că sunt bărbat, e de vină tata, iar despre sensibilitate, orice clown plânge după ce circul și-a încheiat reprezentația, orice bestie are o slăbiciune. Și da, poezia și muzica sunt pentru mine matematică. După cum vezi nu prea îmi ies din metrică și asta pentru că sper să… ai o oiță, pe nume shaun?

      Apreciază

  2. Par a fi ciobăniţă? 🙂

    Revenind la metrică: nu sunt in măsură să imi dau cu părerea, las asta pe seama specialiştilor 🙂
    Mie doar imi place cum/ce scrii. In rest… zile cu inspiraţie maximă iţi doresc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s