(A câta) Despărțire…

 

N-a mai rămas nimic acum! Nici praf, nici fum, foc sau cenușă…
În calea mea, un singur drum, în spate, am închis o ușă.
Îmi numeri pașii fără a ști, te-ascunzi, ferită între perdele,
Simt Ochii tăi tăcuți dar vii, cum scutură în lacrimi, stele.

Orgoliul tău lovește-în valuri, ca o furtună țărmul mării,
Ai aruncat atâtea zaruri mizând pe semnul întrebării,
Fără a ști că într-o secundă clepsidra va suci destinul,
Din armonia ta fecundă, perfect rămase doar veninul.

Știu, te iubesc! Mi-e greu când știu, dar plec spre alte zări străine,
Când lângă tine sunt pustiu, sunt pustnic nopților senine.
Ți-am înșirat cuvinte surde, dor otrăvit mereu în gânduri,
Cu inima-ți cerșeam secunde s-așez cernelurile în rânduri.

Îți tremuram uitat de friguri, cu mâna rătăcită în strune,
Pe chip se adunau în riduri acorduri fără glas sau nume,
Rugina îmi sângera pe dește, armonic arămiu minor,
Singurătatea, ca un clește, a sugrumat ACEL amor.

Plec dinspre tine, făr de icoane, doar un sertar fără zăvor,
Ale cărui simple balamale poartă un scârțâit frivol.
Două penițe o călimară, și gânduri poate de nebun,
Ne-am despărțit, a câta oară? Singurătate, Ceau… Te sun!

 

%d0%bc%d1%80%d0%b0%d1%87%d0%bd%d1%8b%d0%b5-%d0%ba%d0%b0%d1%80%d1%82%d0%b8%d0%bd%d0%ba%d0%b8-%d0%ba%d1%80%d0%b0%d1%81%d0%b8%d0%b2%d1%8b%d0%b5-%d0%ba%d0%b0%d1%80%d1%82%d0%b8%d0%bd%d0%ba%d0%b8-2606369