Certuri Din Dragoste…

 

N-ai cum să mă rănești și doare, când orice nor pe cer apasă,
Iubirea noastră, îngrozitoare, te-a copleșit pe lângă casă.
Și ne-am certat, fără cuvinte, scântei în ochi, gânduri pierdute,
Ne-am furișat priviri succinte, orgolii fără aripi frânte.

N-ai cum să mă rănești, doar știi… în suflet mi te port icoană,
Chiar dacă-n ochi, ard lacrimi vii, melancolii târzii de toamnă,
Dau ploilor ce vin și trec, emoții reci sub glas fierbinte…
Tăcerea în care EU te cert, aș vrea cumva să te-alinte.

N-ai cum să mă rănești dând glas păcatelor ce se adună,
Și-ai adunat, ceas după ceas, singurătăți sub clar de lună,
Când somnul fuge de sub gene cu gânduri terne și pustii,
Căzut-ai pradă între perne, întunecatei insomnii.

N-ai cum să mă rănești când vrei, doar fiindcă poți simți durere,
Și-alergi în lacrimi pe sub tei, prin ploaie, vânt, o mângâiere,
N-ai să găsești în grija nopții scânteie de lumină caldă,
Când Undeva, decis-au sorții, o flacără te vrea, să ardă.

N-ai cum să mă rănești, ți-e teamă, închizi tăcerea între rânduri,
Și dai cuvântului o geană, să mi se așeze între gânduri.
Îmi știi oftatul plin de dor și zâmbetul plin de iubire…
Hai Noapte Bună, Somn Ușor… e timp să ne certăm și mâine!