Melancolie Nocturnă ( 6 )

 

Melancolie Nocturnă – Scrisori târzii…

Se stinge-n noapte întreg pământul, un cufăr plin de povestiri,
Tăcerea mi-a zburat cu gândul și mă îngroapă în amintiri…
Încerc să-ți scriu alte cuvinte, știu… de cele vechi te-ai săturat,
Dar inima încă te simte, nu vrea a crede c-ai uitat…

Un simplu ticăit de ceas străpunge liniștea, ca o durere.
În Întunericul rămas m-afund, dar sunt mii de stele.
Știu că fiecare-n parte își duce amarul, trist lucind,
Iar Universul le desparte de orice… Iubind, se sting.

Sortiți am fost, spre a fi singuri, ca două zodii cardinale,
Sub umbrele ce ascund chipuri se stinge câte o lumânare…
Așa te simt când dau cerneală, să țes în rânduri dorul greu,
Ce-l port în suflet drept povară, de ce n-a fost să-ți fiu mereu…

Mi-ai spus cândva că sus pe cer, în nopțile fără de nori,
Pot să dezleg orice mister, te pot visa toată în culori,
Și ai să vii să-mi stingi chemarea, cu liniște să mă îmbraci…
Dar aripile-mi simt frustrarea… uitară zborul de când taci.

Penița-mi zgârie-n hârtie cuvinte-n care nu mai crezi,
Întreaga mea melancolie se pierde în ochii tăi prea verzi,
Și umplu rânduri în cerneală apăsat sub amintiri…
Dar pagina va zace goală… Povestea singurei iubiri…

 

the_melancholy_by_denisafajdek-d8onwr6