Ultima scrisoare…


Îmi strâng în palme ochii roşii, inundaţi de valurile de lacrimi ce le-ai lăsat în urmă. Ai plecat fără cuvinte lăsând în urmă doar goliciunea şi tristeţea unor amintiri. Şi te-am iubit cum poate n-am să mai iubesc vreodată.
Acum, în camera noastră, pe care nu demult o încărcai de alb, domneşte cenuşiul. Şi e Tăcere…
Prea multă linişte în spatele draperiilor trase, prea mult praf pe ramele pozelor în care ne-ncleştam haios nebuniile şi mult prea multă singurătate.
În scrumieră şi pe lângă, zac zeci de chiştoace arse în van până la filtru. Privirile rătăcite se pierd undeva, peste ochelari, în varul pereţilor albi. Am renunţat să te mai caut de ani buni, am renunţat să te aştept… Şi totuşi exişti în mine.
Vibraţia telefonului mă trezeşte pentru o secundă din visare.  Zâmbesc amar şi mă ridic din leagănul supărărilor mele. E timpul sa mai fac un pas pentru mine, un pas fără noi.
E soare şi e cald şi mă gândesc la Chitara mea ce stă într-un colţ nemângâiată, aşteptând parcă vibraţia atingerii…
E timpul să plec…
Câţiva copii, în goana nebună a tinereţii, aleargă spre viitor.
Dar oare viitorul lor, va fi mai bun decât al meu?
E totul verde crud, e gălăgie, e veselie, iar oamenii vin în valuri agitate de pretutindeni.
Îmi vine să alerg înapoi spre colţul meu întunecat de singurătate şi parcă nu e pentru prima oară când simt acest fior de teamă. E Teama că am să te uit şi astfel am să te pierd de tot. Mi-e frică de mine, de tine, de noi.
Un copac rătăcit în singurătatea parcului îmi ţine adăpost, ferindu-mă de lumina soarelui. Mirosul proaspăt al ierbii cosite mă duce cu gândul la cântecele adolescenţei, când printre prieteni, colindam locuri întâmplătoare. Chitara-mi sună la fel de melancolic ca acum zece ani…sau poate mai mulţi, când te-am cunoscut pe tine…
Pe tine am să te uit, să ştii…
Am să te las aici să fii purtată de vânt spre alte zări în alte gânduri. Am să te scriu în firul ierbii cu lacrimi pentru ultima dată. Am să te cânt, şi-apoi am să ma duc la Ea, care singură m-aşteptă şi mă iubeşte…şi pentru care n-am ştiut să fiu al Ei…
Rămâi cu bine, amintire, rămâi cu bine!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ultima scrisoare…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s