Ieri, azi și… poate mâine

 

Ieri, azi și poate mâine


Ieri eu te-am întâlnit, pot spune, pentru întâia oară,

real, deși mi se părea că te cunosc chiar mai demult,
Ca într-o amintire, chipul tău ce-avea în vânturi să dispară,
păstră ecoul unui dor absent, dar viu și totuși crud.
Ne căutarăm ochii preț de câteva false secunde,
ai tăi căprui deschis, ai mei aproape întunecați,
Dar șoapta gândului din buze nu putea pătrunde
și am tăcut și eu, până am fost destul de îndepărtați.

Azi parcă mi te-ai așezat de nicăieri în multe rânduri,
silabele îmi picură în ploi, pe ritm de epitaf în tot ce scriu,
O voce de demult mi te-a trezit prin vis cu alte gânduri,
oftând prin virgule portretul unui chip veșnic pustiu.
Te recunosc când scrii, și știu că dacă nu ai fi așa departe,
aș alerga desculț prin vremuri, un ceas, un an, o viață, înspre tine,
Aș căuta în cărțile destinului Cuvântul care ne desparte,
l-aș preschimba într-un răsărit de soare astăzi pentru mâine.

Mâine te voi lăsa cuprinsă între coperți precum o preafrumoasă carte,
și versul tău va odihni cu dragoste, pe pagini albe în iz de calm, trandafiriu,
Iar mâna mea te va deschide tremurând la ceas târziu, în miez de noapte,
să-ți simt pe cord condeiul rece, prin inimă cum trece ca un bisturiu.
Te voi citi cu setea Soarelui ce-și oglindește chipul peste stele,
frânturi din aura încercuită adânc în negrul nesfârșit abis,
Și poate la sfârșitul nopții cu drag mă vei desprinde dintre ele,
să-ți fiu Luceafărul ce-ți poartă dragostea dincolo de vis.


Cineva, înaintea ta, era expertă în așa ceva,

Cu drag, Mishuk

 


foto: Ioana Popa

Amintiri…

Povestea celui ce se întoarce acasă (prea târziu…)

 

De data aceasta cheia a pătruns încet, fără de zgomot în yală. Recunosc, mă simt ca un Tom Cruise (autohton) într-o misiune imposibilă, în care trebuie să pătrund în propria-mi locuință (ca să vezi!), fără să trezesc vreo alarmă ruginită sau să declanșez vreun laser de-ăla de te secționează în (mai puțin de) doi timpi și trei mișcări. Îmi fac două cruci și acționez vizibil emoționat de greutatea acțiunii ce urmează să o întreprind. Broboanele de sudoare picură peste mâna tremurândă, iar vântul parcă șuieră pe holul blocului coloana sonoră din film. Dacă-mi iese figura, sigur mă voi alege cu un Oscar… în cap (sau pe unde vei nimeri), cel mai probabil dimineață, că și-așa urăști statueta aia luată de ocazie, cadou de ziua ta (zodia-i de vină, foc cu apă – mai mult abur!).
După două răsuciri ce ar arunca până și un melc în culmea geloziei, ușa se deschide pocnind surd din balamale, când… „Zdraaaang!!!”
Am înghețat instant, aproape de leșin (noroc că m-am oprit la un copac înainte de a urca)! Cu o nepăsare arogantă și o indiferență cronică, liftul porni spre etajele inferioare. ”Amice, am pulsul 200, vrei să fac infarct?”, dar ce-i pasă fierătaniei de pricina mea… Privesc în stânga nimic, apoi privesc spre dreapta și apoi iar spre stânga (deoarece nu-mi mai amintesc ce văzusem prima oară acolo), ușor dezechilibrat de alternanța mișcărilor și foarte probabil de forța de gravitație plus cele două mișcări ale pământului – ”Pfaaai, ce bot era să iau!”
Observ, cu o teamă explicabilă, că prin camere întunericul domnește într-un calm ce-mi accentuează starea de anxietate. Îl invidiez, deoarece el, spre deosebire de mine, poate sta liniștit pentru că nu s-a întins la ape minerale cu băieții până la 4 dimineața și nici nu a avut 13 apeluri pierdute, bașca un mesaj de amenințare la care n-a răspuns. Dar și el se oftică, că eu i-am dat unei roșcate de băut… până a plecat. I-am dat și contul meu fals de facebook de care tu nu știi… dar îl fac în noaptea asta!
Cu urechile ciulite și cu ochii cât două cepe (roșii) încerc să deosebesc umbre de pași, vreun scârțâit de saltea, dar parcă nici țânțarii nu îndrăzneau să dea glas trompetelor și să-ți tulbure odihna. Parcă mi-e și milă să-i las singuri cu tine, într-un fel chiar pot spune că empatizez cu ei fiind un fin degustător al greutății palmei tale. Cred că ar fi momentul să mă descalț, măcar noroiul să fie un motiv mai puțin de huța-huța (cu creierii mei). Dar cu hainele ce fac, că sunt ude? Le îndes în mașină și la prima oră pun la spălat. Bâjbâind pe hol, mă îndrept cu tălpile ude spre bucătărie să-mi pun gloriosul plan de distrugere a probelor incriminatorii. Apăs clanța, când din neant demonul nopții își drese răgetul și o zbughi printre picioarele mele. Mâța!!!
– Iulian…
– Da, îngeraș…
– Bagă-ți hainele în mașină și treci în pat…
– Da, îngeraș… Imediat, draga mea…

            Mâța naibii, m-a sifonat. Mâine o țin doar pe apă și bobițe. Ciu-ciu, cărniță și pliculeț. Arunc în cuvă tot și ca un cap ce pleacă spre tăiere mă îndrept spre dormitor. Regina mea, privea tavanul cu ochii închiși și cu mâinile pe piept.
– Iulian…
– Da, îngeraș…
– Treci în pat, lasă pijamaua, n-o mai căuta.
Dă Doamne să-și dorească numai sex și să mă lase să dorm, și îți promit că la prima ocazie în care îmi iese în cale o căsuță de-aia cu multe cruci și turnulețe, bat la poartă, cumpăr lumânări cât pentru zece, iau și pâinici de-alea uscate, îți pup și câteva portrete. Las și o atenție la cutiuță, numai scapă-mă. Amin!
– Iulian?
– Da, îngeraș…
– Cum a fost la cântare?
– Mmm, bine. Adică, ar fi fost minunat să fi venit și tu… (știu că nu mă pricep la minciuni, dar încerc…) A fost plictisitor, lume puțină. Dacă erai și tu…
– Am fost. Telefonul pe unde l-ai avut?
– În husă. La chitară. Unde ai fost??? (Aoleu!)
– Păi de ce în husă? Rândul trecut l-ai ținut în… bar!? De ce nu-l lași direct acasă, dacă tot nu-l ții pe lângă tine. Unde l-ai pus acum? Adu-l aici.
– E la încărcat. Sau în geacă, cred. Nu știu. Stai puțin… Mami, știi cum sunt eu, mai aiurit, mai zăpăcit, mai uit, mai…
Mă ridic grăbit, iau telefonul și încerc să arunc o privire de verificare prin mesaje. Pare curat, ce caută?
– Băut, știu.
– Apă, mami. Doar apă minerală.  
Se uită rapid în agendă, după care mi-l dădu înapoi.
– Pune-l la încărcat, te rog. Robert ce mai zice?
– Care Robert??? Aaah, Robert al meu, e bine. E bineeee, a mai slăbit. Tot înalt, cum îl știi… Am cântat, n-am vorbit multe. De-ale lui, cu munca…
– Altceva? Afară de țigări și… ape minerale? Fete au fost?
– Nimic, mami. Mai nimeni… Așa, una , două… Și dacă nu le cunoșteam, nu am vorbit cu nimeni. Mi-e așa de somn, tu nu vrei să mai dormi un picuț? Hai lângă mine, să te țin în brațe…
– Nu mai dorm. Dar Ella?  Ați vorbit, v-ați cunoscut?
– Ce Ella? Care Ella? N-a fost nici o Ella!
– O tipă mai… creață, cum îți place ție, ia mai gândește-te…
Ce naiba, or fi făcut ăștia poze și au pus pe facebook. Când e să cazi în iad, sigur dai și de dracu.
– Aaaa, da, cred că am făcut niște poze cu ceva oameni pe acolo… Știi cum e, toți vor să-și facă poze cu ”vedetele”. Au pus pe facebook deja?
– Nu, dragule. Nu știu ce vedete au fost pe acolo, dar ea sigur nu a întâlnit vreuna. Ia dă-mi telefonul meu.
Îi dau telefonul și mă acopăr mai bine cu plapuma. Parcă mi-e din ce în ce mai frig (sau frică!).
– Uite, dragule, o recunoști? V-ați făcut selfie. Multe selfie-uri…
Pe whatsappul ei au început să curgă o serie de poze în care se pare că… n-am ieșit bine.
– Mami, vezi? Am mai slăbit. Se vede și în poze.
– Iulian? Să înțeleg că ai un cont nou de facebook, de care eu nu știu?
– Aaaaa, nu mami. Tipa asta, îmi amintesc acum, era foarte insistentă și ca să scap de ea am inventat un nume. Eu n-am un facebook cu numele ăla, poți să verifici.
– Am căutat. Și n-ai! De ce n-ai?
Șah mat. Ce întrebare capcană mai e și asta???
– Păi, nu mami. Știi că eu nu le am cu facebook. Ar trebui să am??? (ptiuuu, dar prost sunt!)
– Nu.
– Păi n-am. Și nici nu-mi fac, să știi!
– Iulian? Dacă ți-e cald, spune-mi și te răcoresc. Imediat! Dar ce faci, dormi?
– Da, mami. Adică nu… Doar am închis puțin ochii… Atât.
– Nici prin cap să nu-ți treacă! Fugi și fă duș că e șase și trebuie ne pregătim să mergem la gară. Trenul e la opt.

Morala: Cineva, înaintea ta, era expertă în așa ceva…
Cu drag, Mishuk

 

 

În căutarea Ta

 

În căutarea Ta


A mai trecut o zi ca visul într-o șoaptă,
a mai trecut o noapte cu stelele în gând,
Tăcerile mă înalță și treaptă peste treaptă,
îmbrățișez iar golul căderilor în rând.

Mă simt străin în versuri pierdute în cuvinte
ce fără de ecou răsună în larg, abis,
Când valul de cerneală leagă cele sfinte,
luntrea mea derivă fără de pânze în Styx.

Din întuneric vântul, îmi șuieră orbește,
să îmi regăsesc menirea în vechile psaltiri,
Când prin nemărginire cerul înrobește
o inimă străină închisă în multe închipuiri.

Privesc cu precădere pe albul nud din foaie
pe care două lacrimi au picurat târziu,
Dând Golului un suflet și sufletului ploaie
de litere învechite poemului pustiu.

Tângui înspre tine, stăpână peste stele,
să îți cobori din gânduri un vis demult pierdut,
Așază-mi amintirea cuvintelor pe gene,
când însuși Timpul doarme eu să te ascult.

Arată-mi dară chipul ce nu-și mai află față
și tâmplele încolțite sub palid cenușiu,
Pierdut în noaptea minții, trăind în ignoranță,
trezește-mă în mine și dă-mi puteri să scriu.

Coboară-mi-te-n umbre, te-aștept lângă fereastră,
alungă zorii zilei pe care încă o regret,
Primește cu răbdare iubirea mea sihastră
și arată-mi tu cuvintele să îți pot fi poet…

Cu drag, Mishuk

 

Baladă pentru Enika

 

Baladă pentru Enika

Deschide ochii și citește, ce n-ai știut e scris în carte,
Chiar dacă viața ne desparte și Timpul nostru este rupt,
Privim același cer în noapte, același vuiet plânge mut,
În două inimi prinse-n clește, desprinse din același trup
… ce n-are moarte.

Deschide ochii și citește aceste rânduri frânte-n zare,
Sunt Călătorul fără cale pe urma unui tren pierdut,
Pe un apus lipsit de soare, Ecoul unui suflet surd
Ce din Tăceri se îndrăgostește de glasul tău aproape crud
… și-apoi dispare.

Deschide ochii și citește și ia-mi oftatul dintre gene,
Așază-mi gândul între perne și dă-mi sămânță de odihnă,
În nopțile cu dor în vene să încălzesc la loc de tihnă,
Un vis în care nu mai crește, agonic, liniștea venină
… singurătății terne.

Deschide ochii și citește cum dragostea însăși e crimă,
Când mâna ta în vers suspină, când zgârie fiori în foaie,
Cuvintele ce doar alină nu apără de vânt și ploaie,
Iar Tremurul intens sporește când inima pierde războaie
… fără de vină.

Deschide ochii și citește ce poate azi n-am scris greșit,
În zorii tăi sunt asfințit, un punct, pe Orizont căzut,
Pe care poate l-ai iubit, străin fiind, necunoscut,
Dar care-n versul tău trăiește, acel final spre început
… îndrăgostit.

Cu drag, Mishuk

 

Ce face Dragostea din om…

 

Ce face Dragostea din om…

 

Aprinde poarta către stele ce m-a închis în noaptea neagră,
Arată-mi calea printre ele și poartă-mi pașii fără grabă,
Coboară-mi liniștea în suflet fără cuvinte însângerate,
Ecoul ultimului urlet în pieptul meu încă se zbate.

Lasă Tăcerile să plângă, rupe-mi povara așteptării,
Ce gânduri tind să te ascundă în pragul crud al resemnării,
Când știi că ai găsit în mine acel cuvânt de mângâiere,
De ce închizi ochii în suspine și mi te vlăgui de putere?

Deschide a geamului fereastră s-ascult a inimii întristare,
În zbucium lin povestea noastră se duce frântă la culcare,
Sperând în alb iz de cerneală pe paginile fără rânduri,
Dar fără a ști că-n călimară curg lacrimi revărsate-n gânduri.

Prin storuri luna nu pătrunde, dar frigul intră în odaie,
Singurătatea ta ascunde aceeași noapte rece-n straie,
Același somn strâmt, fără vise, din care mi te smulgi cu zorii,
Lovind atâtea uși închise sunt numai Eu… în glasul ploii!

Ascultă-mă și ia-ți răbdare, cerne din gânduri cele rele,
În suflet mi-ai sădit o floare și fără tine ea va piere,
De mă vei stinge-n întuneric fără să am un loc în tine,
Purta-voi chipul luciferic ca un coșmar și nopți și zile.

 

„Adeseori Destinul e greu de înțeles,
dar ițele destinului ce ne leagă ne vor aduce întotdeauna împreună…”

Mulțumesc Elli pentru jocul de cuvinte…

 

Cu drag, Mishuk

 

 

Dincolo de Noi (Glossă)

 

Dincolo de Noi (Glossă)

Desparte-mă în două și rupe-mă din mine, frânge-mi rătăcirea de care n-am habar,
Ascunde dintre gânduri Tăcerea unor zile și fiecare noapte ce poartă un coșmar.
Desprinde-mi universul de trupul ce m-agață și curăță-mi speranța de visul efemer,
Adu-mă în simțire din cubul meu de gheață și curăță-mi oglinda din florile de ger.

Presară Primăvară pe partea mea întreagă să-ți încălzesc făptura în fapte de amor
Și lasă întunericul din anii mei să șteargă zbuciumul ce-ți sperie întregul viitor.
Descoperă-n cuvinte ce-i astăzi despre mâine și odihnește-ți dorul în semn pe calendar,
Desparte-mă în două și rupe-mă din mine, frânge-mi rătăcirea de care n-am habar.

Ceartă-mi amintirea din patimile surde ce-au revărsat în lacrimi din ochii tăi fierbinți
Dând pumnii tăi pereților ce nu știau s-asculte, lovind stinși de putere dureri ce le resimți.
Mi te-ai închis în rânduri de care n-aveam știre, ca un ecou ce-și frânge glasul în zadar
Ce ascunde între gânduri Tăcerea unor zile și fiecare noapte ce poartă un coșmar.

Lasă-mi mângâierea să-ți cadă peste tâmple și scutură-mi privirea de cenușiul stins,
Învață-mă iubirea din lucrurile simple în revărsarea focului cu care te-am atins.
Cheamă-mă zeiță în Templul tău, prin ceață, precum vechiul Ulise să pot răzbi sub cer,
Desprinde-mi universul de trupul ce m-agață și curăță-mi speranța de visul efemer.

Când te-am rănit știu bine, au fost cuvinte multe, dar fără tine sufletul pierdut e în neant,
Tu, fără mine, singură când taci cin’ să-ți asculte idealismul critic ce l-ar uimi pe Kant.
Înstrăinat, prin vânturi am rătăcit o viață, fără de busolă am continuat să sper,
Trezește-mă în simțire din cubul meu de gheață și curăță-mi oglinda din florile de ger.

Desprinde-mi universul de trupul ce m-agață și curăță-mi speranța de visul efemer,
Adu-mă în simțire din cubul meu de gheață și curăță-mi oglinda din florile de ger.
Ascunde dintre gânduri Tăcerea unor zile și fiecare noapte ce poartă un coșmar,
Desparte-mă în două și rupe-mă din mine, frânge-mi rătăcirea de care n-am habar.

Cu drag, Mishuk

 

Destin (Sonet)

 

Destin (Sonet)

Răsare Luna într-un pustiu, în drama nopții fără nume,
Umbrele se strâng târziu în colțuri strâmte sub fereastră,
Purtând priveghi unui sicriu, ce a închis iubirea noastră
Pe scena unui teatru viu… Noi, fără măști, fără costume.

Cuvintele nu-și mai dau rând, Tăcerile poartă prenume,
Iar liniștea își ia avânt în inima de-acum sihastră,
Dorul nu mai naște cânt, nici zarea nu mai vrea albastră,
Iar malurile acelui gând s-au frânt și au să ne consume.

Străini pășim din vreme-n vreme sub ceruri arse de rugină,
Sub alte nume, alte chipuri, născuți sub altă conștiință,
Ne regăsim mereu sub stele purtând mereu aceeași vină,
Cad între noi atâtea ziduri, mânați de aceeași elocință,
Destinul e ursit în rânduri prin vieți ce se mai întâlniră,
Când Fericirea pusă-n gânduri strecoară un strop de suferință.

Cu drag, Mishuk

Rânduri în Gânduri

 

 

Resemnare

Mi-e teamă să te-așez în rânduri din amintiri cu „a fost odată…”,
Când veșnică îmi ești în gânduri atât de vie pastelată,
Cu ochii mici vibrându-mi zarea din care ploaia cade calmă,
Pe Acel deșert ce înalță marea sărutului ce îl strâng în palmă.

Te scriu doar ca să frâng tăcerea cuvintelor ce-mi trec prin viață,
Cu mult mai crâncenă-i căderea când știu c-atârn de-un fir de ață,
Când Timpu-mi toarce fără milă secunde-n urme de nisip,
Clepsidra-i fiind o altă grilă în jocul sorții fără chip.

Atât de alb ni-e Orizontul și câtă liniște înconjoară,
C-un singur punct pierdurăm totul, cernelurile ne înfierară.
Penița zgârie în surdină pe foi ce n-au avut o Carte,
Un zâmbet care mai suspină lângă tine, mai departe…

 

Ecoul Iubirii

Te lași purtat pe valuri calm vibrând în decădere,
Ascunzi misterul unei clipe lipsite de tăcere,
O umbră fără formă, chip sau orice arătare…
Ești un alt sunet fără muzică rătăcit în zare.
Te risipești din suflete însetate viu să spere
Ești un Cuvânt ce aduce dor, durere, mângâiere,
Purtat în vânturi peste zări mereu cu înfrigurare
În viața altui muritor ce-așteaptă o Chemare.

 

Adormire fără semne

Două stele sub un singur nume au apus.
În căderea nopții
poarta vie a luminii lor se va redeschide

curând
într-un nou univers
și abia atunci
voi putea citi pe chipul tău
simbolul fericirii.
Ai să-mi Zâmbești
de pe tărâmul viselor
când conturul umed a două buze
va țese între noi o punte
în șoapte de neînțeles.
Așteaptă-mă draga mea
curând te voi însoți!

Cu drag, Mishuk

 

Ceasornicarul…

 

Ceasornicarul…

Bătrâne Timp, îndură-te, te rog, și iartă a mea înstrăinare,
m-am rupt în trei bucăți să pot să încerc din doi să mă adun,
Gândul pe tâmple mi-a încărunțit de-atâta foc și înfrigurare,
încât în ochii mei s-a adâncit Tăcerea orbilor. Ceață și fum.

Mi-e mâna grea pe Tocul Inimii zdrobind cu patos pe hârtie,
cuvintele ce n-au știut să cânte în suflet, amor în vremea lor,
M-ai blestemat să am etern în vers doar vise și melancolie,
iubirii mele azi să-i fiu doar un oftat, un alt ecou rătăcitor.

Mi-e dragă în fiecare zi, dar mai ales târziu, în fiecare noapte,
când zările sunt pline de aștri tot la fel de singuri și îndepărtați,
Mă întreabă inima dacă să cheme vântul, pentru alte mii de șoapte,
din care ea să-și țeasă visele în care Noi nu suntem supărați.

Mi-e dor de ochii ei micuți ce parcă în fieșce clipire dau blândețe,
de palma ei subțire ce prin șuvițele lânoase în joacă se-ncurca,
De sânul ca o cupă de nectar din care sorb în veșnicie tinerețe,
Și buzele subțiri ce m-aruncau în focuri când mă săruta.

Visez Bătrâne Timp, un dor amar de care știi că am nevoie,
să pot să-ți număr clipele ce picură sinistru într-un ceas fecund,
Din neființa unui vis veni-va singură într-o zi cu drag, în bunăvoie,
și-atunci voi rupe lanțurile versului, voi fi un Om, nu doar un rând.

Cu drag, Mishuk

 

Cu gândul la Tine… (înainte de culcare)

 

Cu gândul la Tine… (înainte de culcare)

Te-aș mângâia în două versuri, fără început, fără sfârșit,
Suntem străini în Universuri ce într-un neant s-au întâlnit,
Pe foaia albă ce ne îmbracă iubirile dintr-un cuvânt,
S-au prins Destinele să toarcă pe firul vieții dor în vânt.

Ești toată goală, într-o tăcere, prin întunericul târziu,
Îmi umbli nudă, în decădere, zâmbind prin versul meu pustiu,
Ca o Amantă fără nume mă culci în zori, de dimineață,
Zdrobind iubirile postume m-aduci în colțul tău de viață.

Nu-ți știu cerneala, viu a te scrie, penița mea zgârie trist,
Când Ochii Tăi sunt poezie cum simt ei oare că exist?
Te-aș mângâia în multe rânduri, dar simt c-ai să mă cerți din nou,
Mai bine o fantasmă-n gânduri și-n miezul nopții un ecou.

Cu drag, Mishuk