Fiorul despărțirii…

Din ciclul  ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

Poemul 3: Fiorul despărțirii…

Azi am trecut ca să te caut, nu ești în locul nostru sfânt,
Am așteptat crezând că poate întârzii pasul, tu nici gând.
Simțeam pe tâmplă cum Fiorul, îmi fură liniștea dintâi,
Și cerul se întunecase. Dorul, îmi tot șoptea: „ Rămâi, rămâi!”

Și am rămas în așteptare, atâtea ceasuri. Câtă speranță
Am spulberat privind în vântul ce îmi brăzda întreaga viață.
Și am rămas, privind în gol amarul, singur de tăcere,
Ca firul galben de nisip, într-o clepsidră de durere.

Nu ai venit nici azi. Nici mâine umbra nu-ți voi recunoaște,
Căci pasul tău pe altă cale se-ndreaptă. Gândul rău, ce-l naște,
Lovește-n mine cu putere, îmi sapă freamăt în stomac.
Cât singur să mai dau, nu-mi cere Păcatul ce nu vreau să-l fac.

Fereastra mi-este larg deschisă, în calea ploii care cade,
Stau și privesc nemărginitul în care atâtea lumi râd fade.
Aud doar ticăitul cronic al Timpului ce ne măsoară,
Sunt Singur fără Tine, Singur. Sunt Singur Azi și Mâine iară.

Cum tremură carnea pe mine la cumpănă-ntre două lumi,
Cum sufletul îmi zbiară-n sine, ținând durerea strâns în pumni,
Blestem nemăsurata clipă în care un joc în ironia firii,
M-a sărutat, Venin pe frunte, născând Fiorul Despărțirii…  

Groaznică visare (în versuri)

 

Ce groaznic sună ticăitul secundelor sub cer, în ploaie.
Arsura de pe tâmple-mi fierbe amar o ultimă bătaie.
Și te aștept fără răbdare, sub felinar, lumină pală,
Iar umbra mă ascunde fals, răspunsul tinde să mă doară.

Lipsit de orice căutare, ajuns-am să văd gol în tot.
Cine sunt Eu când Tu nu ești, cine ești Tu când Eu nu-ți pot?
O nefirească existență sau doar un semn de întrebare,
Cine ești Tu, cine sunt Eu, de ce nu Noi, de ce Doi oare?

O stea de mâine nu va fi pe cer, la ora potrivită,
Cu nepăsare vom privi spre alta, poate mai sorită.
Nu vom gândi nicicum că ieri, cu ochii adulam cumva,
Ținându-ne de mână strâns, o altă stea.

Dar Tu și Eu, suntem cuvinte, cuprinse în aceeași frază,
Pe aceeași coală de hârtie, același alb ne-ncorporează.
Dar…Tu și Eu avem suflare, presus de tot ce-i efemer.
Eu mă găsesc acum în ploaie, tu poate sus în vreun castel.

Nu am nevoie de întuneric să văd lumina cum răsare,
Nu am nevoie de lumină să văd cât îmi lipsești, cât doare…
Dar tu nu-mi ești. Atunci înseamnă, că din Doi rămas-am eu,
Voi fi Pământ și Mări. Și Ceruri. Voi fi Întregul. Dumnezeu!