Prima zi – Trecutul…

Din ciclul  ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

Poemul 2: Prima zi – Trecutul…

E prima zi după pustiul ce-mi chinuie simțirea toată,
Când îmi privesc singur sicriul unde iubirea mi-e legată.
E prima zi în care suflul, îmi e otravă și amar,
Deschis-ai ochii în neputință, în neputință îi închid iar.

Cu Universul rupt în două, fără să știu ce e Real,
În Efemer îmi sting scânteia, sperând că totu-i un coșmar.
Alerg prin lumi întunecate, fantasme crude-mi dau fiori,
Atâtea gheare reci în spate, mă țin din pasul către nori 

Trecutul ca un Fier separă, sufletul tău în două părți,
Te minți cu ură, ce greșeală, și mă iubești când nu socoți.
Te-a înecat beția surdă și din durere mă lovești,
Nu pot să șterg a tale lacrimi, dacă tu însăți nu dorești.

Nu pot să fiu iar lângă tine dacă nici tu nu știi când vrei,
Să mă alungi îți e mai bine, să fiu străin de ochii tăi?
Te-ai întrebat măcar o dată cât îți dorești să nu-ți mai fiu
Același om ce te așteaptă în fiecare zi… Târziu…

Alegi Trecutul să ne fie Prezent și poate Viitor,
Lași pagini albe de hârtie, să răsfoiască în sunet gol.
E Prima Zi, fără de tine cum poate alte n-au mai fost,
Penița astăzi încă scrie… dar oare, cât mai are rost?

Ziua în care Adevărul doare

 

Din ciclul ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

 

Poemul 1: Ziua când Adevărul doare

 

Privirea-ți caută pământul sub gândurile ce te-apasă.
Nu pot să te privesc în ochi, nu poți să-mi spui nimic, deci lasă.
Tăcerea cade între noi, serbând nemernicia firii,
Cu care am aruncat noroi pe rând, în flacăra iubirii.

Ce rost, atâtea întâmplări înșiruirăm azi, zadarnic,
Când totul se împarte-n doi finalul poate fi doar tragic.
Purtarăm vina împreună, și umerii ne-apasă greu,
Dar vinovat întotdeauna voi fi mereu, mereu doar Eu.

Mă simt uscat, fără putere, să te ridic, cu ce cuvânt?
Când vâna plină de durere săpat-a singură mormânt.
În suflet pot să am iertare, dar singură tu nu mă vrei,
De ce când plângi, în mine doare, de ce te închizi în ochii mei.

E nefiresc să dai doar ură acum când sunt pe drumul bun,
Când de păcat și de minciună  nu mă ating, când mă adun.
Ești sfântă, albă pentru mine și toate, toate câte-au fost,
Îmi fac mult rău dar îți vreau bine, renunț a căuta vreun rost. 

Eu te-am iertat și vreau iertare, nu vreau să las totu-n trecut,
Știu, știi,  Azi Adevărul doare și totul pare că s-a rupt.
Dar nu-i așa, o simți prea bine, din răzbunare mă lovești,
Din Toate dau să fiu cu TINE, căci te iubesc chiar când greșești.