” …And nothing else maters…”

      Încă nu au trecut destule ceasuri pentru mine, iar cafeaua încă aburindă stă cuminte în ceaşcă pe farfurioara ei. Din fotoliul meu, cu o mână sub bărbie îmi sprijin gândurile fixând cu o privire rece colţul pe care şezi tu. Îmi eşti acolo, calmă şi tăcută, în straiul sângeriu legată-n aţe vechi. Nu te-am adus să te citesc ca pe o carte…pentru că ţi-am aflat din timp secretele. Poate că e doar orgoliul de a nu-ţi da satisfacţie, de a-ţi arăta că sunt mai bun şi mai puternic decât mă crezi. Nu voi ceda curiozităţii de a-ţi răscoli fiecare buche rotunjită şi de a-ţi râvni punctul final.
De-atâţia ani ne întâlnim în tăcere, pe vremi senine sau înecaţi de ploi, în intimitatea micuţului meu salon, la căldura focului zglobiu, învăluiţi în arome de tutun şi cafea. Suntem ca doi vechi amanţi ce-şi trăiesc pasiunea ca un cuplu cotidian.
M-ai fermecat din tinereţe cu felul tău diferit de a fi, miile de culori pe care le-ai îmbrăcat, felul in care mi-ai încălzit sufletul în clipele în care singurătatea mă copleşea, glasul şi vorbele cu care-mi mângâiai inima rănită şi toată dragostea pe care mi-ai purtat-o şi pe care timpul n-a reuşit să o ucidă.
M-ai rupt total de toţi din jur, şi-n timp am învăţat să te iubesc şi să te doresc numai pe tine. Te-am închis în mintea mea, purtându-te pretutindeni. Am adunat atâtea amintiri frumoase sub părul meu încărunţit, atâtea vorbe calde au ropotit prin barba sură, iar mâna mea sub a ta îndrumare, ţi-a aşezat copiii în rândurile cele dintâi… Tu mi-ai definit fericirea.
Dar anii au trecut, şi simt cum focul vânăt din mine mă mistuie.E timpul să las praful să se aşeze peste tocul şi călimara din colţ, să trag cortina pentru ultima dată. Teatrul s-a închis.Trag adânc din pipă şi închid ochii. Pe gene mi se scutură o lacrimă, un fior rece pe obraz, un gust amărui pe buze.Cafeaua s-a răcit de tot. Zâmbesc. Tăcerea spune destule cuvinte pentru amândoi.Te iau în braţe, te strâng şi te sărut, apoi cu paşi apăsaţi te conduc pe ultimul nostru drum.E târziu acum…
“ And nothing else matters!”


ANDREEA (…doarme)

„Se spune că cea mai mare curvă de pe Pământ e speranţa.
Toată lumea traie
ște cu ea….”
Andreea Doarme…

Andreea cea curată, cuminte, lini
ștită, cu suflet de copil….

Andreea doarme…încă!!!
În negrul abanos se scaldă,
lung şi moale,păru-i mătăsos!!!
Sub pleoape stau ascunşi în caldul malachit
doi ochi micuţi şi singuri răpuși în asfințit….

Andreea doarme….tristă!
Dar oare ce visează?
Căci zambetul i-e palid
Şi  buzele-i vibrează…
Ce via
ță laşi în urmă
Pe chipul obosit…
Pierdută între vise
Cu glasul amorţit….

Andreea doarme…simplă!
Trupul ei însă, perpetuă mişcare,
Cere să-şi trăiască fireasca lui chemare….
Cere să existe, nu străin în umbre,
Cere să respire mirosul crud, să lupte…
Ce lume depravată, şi ce mizerii crunte
De ar deschide ochii, ar îndura s-asculte.
Oameni flamânzi de carne, de trupuri voluptoase,
Sunt simple animale…fiinţe întunecoase.

Andreea doarme…rece!!!
Frivol vântul o suflă,
Cu o năucire sumbră,
Durerea-i grea si cruntă.
Cînd va deschide ochii,
Şi sigur o va face,
Va fi pentru o secundă!
În linişte şi pace.
Eterna ei secundă,
Sorbită într-o clipită,
Va fi in nemurirea-i
O viată adormită!

Andreea înca doarme….același vis senin
Acela
și vis mecanic,
Se spulberă în suspin.
Adolescentă fiind,
îşi duce mai departe somnul de frumuse
țe spre altă entitate.
Andreea încă doarme…
Andreea încă visează…
Andreea încă nu ştie că este diminea
ță…În altă viață!