Fiorul despărțirii…

Din ciclul  ” 12 Scrisori Sinucigașe ”

Poemul 3: Fiorul despărțirii…

Azi am trecut ca să te caut, nu ești în locul nostru sfânt,
Am așteptat crezând că poate întârzii pasul, tu nici gând.
Simțeam pe tâmplă cum Fiorul, îmi fură liniștea dintâi,
Și cerul se întunecase. Dorul, îmi tot șoptea: „ Rămâi, rămâi!”

Și am rămas în așteptare, atâtea ceasuri. Câtă speranță
Am spulberat privind în vântul ce îmi brăzda întreaga viață.
Și am rămas, privind în gol amarul, singur de tăcere,
Ca firul galben de nisip, într-o clepsidră de durere.

Nu ai venit nici azi. Nici mâine umbra nu-ți voi recunoaște,
Căci pasul tău pe altă cale se-ndreaptă. Gândul rău, ce-l naște,
Lovește-n mine cu putere, îmi sapă freamăt în stomac.
Cât singur să mai dau, nu-mi cere Păcatul ce nu vreau să-l fac.

Fereastra mi-este larg deschisă, în calea ploii care cade,
Stau și privesc nemărginitul în care atâtea lumi râd fade.
Aud doar ticăitul cronic al Timpului ce ne măsoară,
Sunt Singur fără Tine, Singur. Sunt Singur Azi și Mâine iară.

Cum tremură carnea pe mine la cumpănă-ntre două lumi,
Cum sufletul îmi zbiară-n sine, ținând durerea strâns în pumni,
Blestem nemăsurata clipă în care un joc în ironia firii,
M-a sărutat, Venin pe frunte, născând Fiorul Despărțirii…  

81320542_640

Ziua în care Adevărul doare

 
Din ciclul ” 12 Scrisori Sinucigașe ”
 
Poemul 1: Ziua când Adevărul doare
 

Privirea-ți caută pământul sub gândurile ce te-apasă.
Nu pot să te privesc în ochi, nu poți să-mi spui nimic, deci lasă.
Tăcerea cade între noi, serbând nemernicia firii,
Cu care am aruncat noroi pe rând, în flacăra iubirii.

Ce rost, atâtea întâmplări înșiruirăm azi, zadarnic,
Când totul se împarte-n doi finalul poate fi doar tragic.
Purtarăm vina împreună, și umerii ne-apasă greu,
Dar vinovat întotdeauna voi fi mereu, mereu doar Eu.

Mă simt uscat, fără putere, să te ridic, cu ce cuvânt?
Când vâna plină de durere săpat-a singură mormânt.
În suflet pot să am iertare, dar singură tu nu mă vrei,
De ce când plângi, în mine doare, de ce te închizi în ochii mei.

E nefiresc să dai doar ură acum când sunt pe drumul bun,
Când de păcat și de minciună  nu mă ating, când mă adun.
Ești sfântă, albă pentru mine și toate, toate câte-au fost,
Îmi fac mult rău dar îți vreau bine, renunț a căuta vreun rost. 

Eu te-am iertat și vreau iertare, nu vreau să las totu-n trecut,
Știu, știi,  Azi Adevărul doare și totul pare că s-a rupt.
Dar nu-i așa, o simți prea bine, din răzbunare mă lovești,
Din Toate dau să fiu cu TINE, căci te iubesc chiar când greșești.

suicide_image