Nu ești aici

Două stele, soarele și luna…
Capitolul 1. Lacăte

Nu ești aici, iar eu…

…Nu sunt acolo,
nu împărțim același vis,
cuvintele pe care ți le-am scris,
în altă primăvară,
nu s-au stins, dar știu să doară.

Nu sunt urmașul zeului Apollo,
dar mânuiesc, umil, un fel de liră,
un fus pe care zilnic notele mi te deșiră
fără ecou, la ceas de seară,
în ochii dorului ce-n mine zbiară,

Nu sunt flămând,
dar setea de iubire mă topește,
o gheară în inimă mă otrăvește,
purtând spre tine gândurile
prin fereastră…
unde-mi ești tu, cine-ți sunt eu,
noapte albastră…

Nu sunt senin,
dar nici furtuni nu port pe umeri,
un cer uscat fără de stele să le numeri,
un orizont ce nu se vede-n ceață,
închis într-un sertar, sub alte foi din viață.

Nu sunt tăcut,
te plâng chiar dacă vocea mea e mută,
în piept, un zbucium urlă ca o brută,
un tunet într-o liniște ce înfioară,
închis într-un trecut, cu cheile pe-afară,
mă simt pierdut!

Nu sunt cununa
stelelor ce îți apasă peste tâmple,
câți spini mi-am smuls sperând să se întâmple,
destinul scris în cartea frunzelor,
înveninându-mi mâna…
doar dragostea mai mută Soarele și Luna.

Cu drag, Mishuk

istockphoto-1193876972-612x612