Peniței mele…

 

Peniței mele…

De la un capăt la altul te înșiri pe rând,
legând forme rotunde ca în zile cu soare
când zâmbetul tău e doar o unduire mlădioasă
peste care luneci precum o mireasmă proaspătă
de pepene galben.
Atunci mă topesc și eu (sub valsul tău)
asemeni unei cupe de înghețată,
în linii arămii de caramel,
învăluind vocalele tale
în siropul de zahăr al unei frenezii duminicale.

În alte zile buchisești litere ascuțite
al căror ecou se rupe-n consoane
ce mă pătrund până în măruntaiele sufletului,
cernind ploi reci, cu iz de furtuni,
ce mătură sub ropotul strident fiecare mal
ce îngustează drumul nostru către înserare.
Atunci cerul meu e negru,
iar pustiul strălucește fără de lumină,
doar din jarul ce mocnește
sub cenușa semnului sub care m-ai născut.

De la un capăt la altul mâzgălești pagini goale,
vărsând din cerneluri, mai vechi și mai noi,
cuvinte diforme în anotimpuri vocale,
legate într-o carte în care ce dai, nu iei înapoi.
În alte zile strângi rânduri din basme uitate,
copilul din tine parcă trăiește povești,
te-împrăștii în joacă visând mai departe,
prin glasul iubirii sub care trăiești.

Din toate Tăcerile am ales să-mi dai nume,
o bătaie a inimii într-un vârf auriu,
îmi zgârii prin suflet amintiri fără urme,
din toate cuvintele ce-mi sunt azi sicriu.

Cu drag, Mishuk…