Doină…

 

 

Doină…

Astăzi ți-am spus că te iubesc?
eu nu mai știu, mă pierd în gânduri,
din dragoste, atâtea rânduri
s-au scurs prin vremuri, nefiresc,
fără a ști dacă-ți trăiesc
sau îngropat în patru scânduri,
ridic din munții mei de vină,
frânturi de stea, ciot ce suspină,
cu chipul negru, ars de vânturi,
un singur vers, dar câte cânturi
s-au scurs prin vremuri nefiresc,
fără a ști, dacă tu știi că eu iubesc…

Astăzi ți-am spus că-mi este dor?
ca floarea în câmp făr’ de petale,
cu sete mă topesc de jale
sub cer albastru, fără nor,
nici strop de ploaie cază-n zbor,
eu, singur, mă usuc sub soare
mi-e sufletul stropșit de vină,
bătaia inimii ce-abia suspină,
fără ecou, în glas mă doare,
te-ai dus, tu, primăvară care
sub cer albastru fără nor,
știai să-mi fii un vânt de dor…

Astăzi ți-am spus că ești frumoasă?
eu nu mai știu cum e-n simțire,
dar te trăiesc din amintire,
când liniștea în ochi m-apasă,
când visele îmi intră-n casă,
trăiesc cu foc a ta iubire;
chiar dacă-n veci te port cu vină,
chiar dacă ochii mei suspină,
nu-mi vei muri în clevetire,
îți sunt monah, mi-ești mănăstire,
când visele îmi intră-n casă,
vei fi cum știi, așa frumoasă…

De-aș fi știut cum, ți-aș fi spus altfel,
Cu drag, Mishuk…