Elegie târzie

 

Elegie târzie

Ți-am dat un chip senin plin de cuvinte,
cu glasul nopții frânt în zeci de rânduri,
m-ai învățat să simt ce poate numai Luna simte,
tăceri ce calm se așază reci, în gânduri.

Când numai Vântul, singur, șoaptele aleargă,
ești vis, pe străzi ce le-am crezut demult pustii,
uitat sub întuneric, un felinar mă întreabă,
de niscaiva lumină, ceva împrumut, o zi.

Cătând prin buzunare, un ac de siguranță
îmi venină suflarea lipsită de răspuns,
ce n-ai știut tu însăți când mi-ai plecat din viață,
cum ți-am răpit iubirea și-o țin ferit, ascuns.

Pe malul unei clipe, azi îmi fumez destinul,
vărs lacrimi de cerneală ce n-au niciun ecou,
din amintirea noastră rămase amar, pelinul,
și fumul ce dansează cu vechiul iz de nou.

Pe dor se-așterne bruma, pe inimi plouă rece,
iar noaptea între nouri, de ochii mei te-ascunde,
de-aș ști s-ajung la tine, o altă zi n-ar trece,
așa din anotimpuri, mai rupem doar secunde.

De-aș fi știut cum, te-aș fi iubit altfel,
Cu drag, Mishuk

 

45 de gânduri despre &8222;Elegie târzie&8221;

  1. mai băieti, măi copchili, măi Mishuk măi, da’ eu ț-am spus, ia vinî tu la Iașî că-ț găsăsc eu o fatâ frumoasâ cari știe sâ facâ borș. (da’ poezâia aiasta, tu ai scris-o? câ-i tari frumoasâ! ) ti pupâ mama, măi băieti! 🤗

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s