Ea, mereu în gânduri…

 

Ea, mereu în gânduri…

 

S-a ridicat mică din frunze fără s-aștepte-n urmă vântul,
Norii au rupt cerul în două sub ploile ce-i scaldă gândul,
Privirea Ei, două mărgele, două sclipiri ce frâng înaltul,
Legată fiind printr-o codiță ce-o împiedica să facă saltul.

Cu chip rotund, galben în mare, roșind timid în obrăjori,
Se scutură zâmbind spre soare, surata ei mai mare-n nori.
Azi a învins înc-o furtună dar parcă vremea i-a venit,
Să încerce o nouă aventură în orizontul infinit.

Se frământa plină de gânduri ce o așteaptă pe pământ,
Niciuna din cele plecate nu mai întoarse vreun cuvânt.
Privea cu teamă și dorință apusul ce cădea în zare,
Se hotărî să mai amâne, nu e suficient de mare…

 

De-aș fi știut cum, te-aș fi iubit altfel,
Cu drag, Mishuk

 

 

43 de gânduri despre &8222;Ea, mereu în gânduri…&8221;

  1. O descătușare de dulcețuri, prea frumos sa fie adevarat dar totuși existent în lumea asta mare exact ca și cum ai fi pitit după colt și ai vedea fără sa vrei doi tineri îndrăgostiți la primul lor sărut când ambii se simt rușinați și ți-ai aminti ce frumos a fost când ai fost prima oara îndrăgostit.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Curaj găină că te tai! 🙂 Teama poetului că încă nu e pregătit să se avânte, deşi poezia lui are maturitatea ei… Jovial de data asta ţi-ai expus concepţia lirică: „Privea cu teamă și dorință apusul ce cădea în zare”. Mda, poezia oglindeşte ceva mai mult decât sentimentul fizic al iubirii, ea urmăreşte sugestia unei iubiri metafizice, care răzbate orizontul infinit, devine totuna cu cosmicul.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu