Ea, mereu în gânduri…

 

Ea, mereu în gânduri…

 

S-a ridicat mică din frunze fără s-aștepte-n urmă vântul,
Norii au rupt cerul în două sub ploile ce-i scaldă gândul,
Privirea Ei, două mărgele, două sclipiri ce frâng înaltul,
Legată fiind printr-o codiță ce-o împiedica să facă saltul.

Cu chip rotund, galben în mare, roșind timid în obrăjori,
Se scutură zâmbind spre soare, surata ei mai mare-n nori.
Azi a învins înc-o furtună dar parcă vremea i-a venit,
Să încerce o nouă aventură în orizontul infinit.

Se frământa plină de gânduri ce o așteaptă pe pământ,
Niciuna din cele plecate nu mai întoarse vreun cuvânt.
Privea cu teamă și dorință apusul ce cădea în zare,
Se hotărî să mai amâne, nu e suficient de mare…

 

De-aș fi știut cum, te-aș fi iubit altfel,
Cu drag, Mishuk