Gânduri de dor…

 

Gânduri de dor…

C-un „te iubesc” ar trebui să plece în aste rânduri, orice gând,
ducând furtuna valurilor înspumate de tăcere dinspre tine,
mi-am înecat în liniște și cumpătul, și firea, o veșnicie așteptând,
și tot trecut-au nopți de dor ce nu se mai sfârșeau cu zori, în zile.

Avut-am aripile frânte, în lanțuri, în turnul unui aspru întuneric,
în care luna singură la inimă mi-e felcer, temnicer pe viață,
legând scrânciobul dragostei de suflet, te întrezăresc himeric,
purtând ecoul șters a celor două buze, amprenta unei inimi ca de gheață.

Prin ochiul meu de sticlă, viața fără tine părea o mare tot mai calmă,
destinul meu părea o pulbere de vină într-o clepsidră pierdută în nisip,
mi-am vândut glasul umbrelor să-mi poarte în taină, tăcerile din palmă,
dar blestemat mi-e sufletul că-ți scriu din vers în vers, etern îndrăgostit.

De-aș fi știut că îți voi ajunge o pată de cerneală la o margine de rând,
m-aș fi ascuns printre cuvinte precum năluca unei insule în depărtare,
la care doar cu inimă-n derivă, fără catarg și fără vele albe pentru vânt,
mai poți ajunge să privești apusul viu și înseninat al altui răsărit de soare.

Te-aș fi iubit mai mult decât oceanul vorbelor din fiecare zi din viață,
te-aș fi iubit în liniștea tăcerilor cu iz de fum și aromă neagră de cafea,
când pașii tăi porneau la drum, aș fi fost calea plină de speranță,
te-aș fi iubit mai mult… dar nu vei ști cât pot iubi în lipsa Ta.

De-aș fi știut cum, ți-aș fi spus altfel,
Cu drag, Mishuk

 

23 de gânduri despre &8222;Gânduri de dor…&8221;

  1. Pe cat de urate pe atat de frumoase pot deveni in timp gandurile de dor. Daca la inceput pierderea iti taie respiratia si corpul iti devine inert iar dorului parca pur si simplu fizic ii simti lipsa cu timpul dorul devine o amintirea placuta chiar frumoasa si uite asa cand ti se face dor pur si simplu in linistea noptii iti poti cuibari …… Dorurile toate in aceste versuri! PS Cineva, candva, ma atentionat ca aici comentariul trebe sa fie fara lauda. Am citit dimineata gandurile si ma tot gandeam cum sa scriu un comentariu fara cuvinte ca frumos, minunat, fantastic etc, asa ca pana am ajuns la serviciu am gasit si varianta corecta adaptata cerintelor.

    Apreciază

    • :)))) uite ce mult mă iubesc pe mine, dragii de ei! și au dreptate, nu-mi plac acele cuvinte, pe care deseori le regăsesc lipsite de esență. tu ești o fată deosebită și de aceea îți voi dărui șalăul de dunăre… știi tu ce să faci cu el!

      Apreciat de 1 persoană

      • Yupi! Salau pane, salau in crusta de bere, salau la gratar cu sos de smantana si usturoi, salau la cuptor cu cartofi natur…………adevarul este ca eu salau nu am prins la pescuit niciodata dar stiuca, ciortan, rosioara, biban cu duiumul. O stiuca era chiar sa ma muste de deget avea vreo 30 de centimetri dar eu cand povestesc zic ca avea 60 de centimetri ca asa sunt pescarii umfla cifrele cu pompa.

        Apreciază

    • :)))) nu mă mai iubește nimeni… sunt sărac în dragoste… și mi-ai dat o idee… elegie… de-asta n-am scris… pastel, am grămezi… dar bravo! de-asta-mi ești tu prietenă, să-mi dai castane când mă fură somnul! pupici!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s