Gânduri aiurea…

Gânduri aiurea…

Cu mâna, tâmpla sprijinindu-mi, căzut pe gânduri, neînțeles,
îmi redescopăr printre riduri, cuvinte ce cândva s-au șters.
Și toate cad apăsătoare, pe fruntea mea, de-acum bătrân,
nu sunt frumoase, n-au culoare, sunt vise fără de stăpân.

Privirea-mi tinde să se stingă, ce amintiri tulburătoare,
cad în săgeți ce vor s-atingă cu seva lor otrăvitoare,
acea Durere ce se alină doar veninând în foi veline,
iubirea ce ți-o port din vină, nu te-a gonit nicicând din mine.

Penița-mi joacă pe hârtie, iar pulsul inimii se zbate,
din când în când o aritmie, mă răscolești șoptindu-mi șoapte,
și-apoi mă pierzi prin lumi străine, cu gândurile rătăcite,
dar drumurile întorc la tine, precum Tăcerile în cuvinte.

Ești doar un glas ce mut rostește, un murmur de sonete goale,
o umbră care rătăcește, ecou prin vremuri abisale,
iar eu un punct pe o hârtie, imensul alb ne înconjoară,
dragostea noastră, poezie și lacrimi reci pe timp de seară.

Cum iată scriu mii de cuvinte, din toate, câte-s ale tale?
câte îngheață un om fierbinte în rânduri, gândurile goale,
mi te-au cuprins închisă-n sticlă, închisă în liniștea tăcerii,
Fă-mi loc la tine în Oglindă, să nu-ți mai fiu ascuns vederii.


De-aș fi știut cum, ți-aș fi spus altfel,
Cu drag, Mishuk…