Muzei din Tăceri (sonet)

 

Muzei din Tăceri (sonet)

Astăzi trăiesc printre Tăceri un iz de gânduri nefirești,
un vis lipsit de orice puteri prin care treci din când în când,
oglinda falsă a unui ieri pe care l-am pictat în rând,
în care nimeni, nicăieri, nu a zărit cât de frumoasă ești.

Îți păstrez chipul în sertar și amintirile în cuvânt,
melancolii ce în zadar își poartă rodul în povești,
cu sufletul lovit de har, tu tot tomnatică îmi ești,
te dărui vântului hoinar, iar eu mi te iubesc, înfrânt.

Cu aceeași mantie de umbre te pierd sub câte mii de stele,
când întunericul te ascunde mă simt un biet rătăcitor,
clipirea ultimei secunde, un fir de praf uitat pe buze,
ce-n inimă adânc pătrunde, în suflet obidit de rele,
din toate visele fecunde nu m-am ales decât cu dor,
un nor ce știe să inunde ochii tăcuți frumoasei muze…

 

De-aș fi știut cum, ți-aș fi spus altfel,
Cu drag, Mishuk

 

13 gânduri despre &8222;Muzei din Tăceri (sonet)&8221;

Lasă un răspuns la Poteci de dor Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s