O altă întrebare…

 

O altă întrebare…

Nu pot schimba nimic din drumul alb ce merge înainte,
simt doar tăceri târzii ce te-au șoptit cumva, în mintea mea,
din valurile unui vis ce-și pierde sensul, fără de cuvinte,
mă întreb cu atâta înfrigurare, ce caut eu, străin, în viața ta?

Cu ochii stinși în palme, mi te arunc cu dragoste în rânduri,
sperând din amintiri să creionez conturul zâmbetului tău,
să-mi fii o liniște în miez de noapte ce freamătă în gânduri,
ducând departe norii vremurilor ce se adună în păreri de rău.

De m-ai urî în doze mici, ți-aș căuta nevoia de împăcare,
aș aștepta un semn să îți arăt că numai pentru tine sunt aici,
cum cerul scufundat în întuneric, caută frânturi de soare,
cine sunt eu în viața mea, fără de tine, poți să-mi zici?

Când dragostea a hotărât să se arunce în necuprinsul mării,
în mine ai lăsat o piatră rece, o stâncă cătrănită, fără de hotar,
amar, din spuma neîncepută am deprins gustul înstrăinării,
și izul tău dulceag se risipește în apus cu dorul… în zadar.

Poate răspunsul poartă urme de durere fără vindecare,
și sufletul cu teamă, ascunde ochilor adevăratul drum,
privind spre cer, arată inimii același semn de întrebare,
cine ești Tu în viața mea, cât te iubesc, cât sunt nebun?

Cu drag, Mishuk…