Poveste scurtă…

 

Poveste scurtă… (fabulă)

Un cocoș fără pereche,
un pic surd de o ureche,
tot se înfoaie prin grădină,
poate culcă vreo… găină.

Cântă de vreo două ceasuri,
și tango, și jazz, și valsuri,
când pe tonuri ridicate,
când pe ritmuri balansate,
mai cu versuri deocheate,
tot sperând că nu-n zadar,
pentru sufletu-i ștrengar,
va găsi lângă cuibar,
o puicuță ca la carte
ultima lui dramă-n acte.

Cocoțat sus pe-un butoi,
contemplat de doi pisoi,
stă cu creasta lui pleoștită,
cu alura dichisită,
și cu foc, de dor și jale,
își închină osanale.

E fălos și mândru-n sine,
– Cine mai cântă ca mine,
de cu zori, ba până-n seară,
socot ceasul iar și iară!!!
Gospodaru-mi pomenește,
de când soarele-n deal crește,
pân-apune colo-n vale,
vocea mea biruitoare.

În ocol, cu mic cu mare,
se adună fieșcare,
să admire grozăvia,
ce-a împuiat gospodăria.

Vaca blândă îl privește,
țapul rumegă prostește,
lâng-un cal ce pe picioare
pare îngrozitor de mare,
nechezând ca să se știe,
că vrea autonomie.

Patru oi se dau vecine,

lâng-un cârd de gâște pline,
behăind pe limba lor,
bârfe noi de prin obor.

Grohăind din coștereață,
porcul se ceartă c-o rață,
care-l vede domnitor,
pe noul cârmuitor.

Cocoșul își umflă pieptul,
ascunzându-și tot regretul,
că fiind frați prin alianță,
între el și doamna rață,
va fi sigur o creanță.

Ba susține ca de mâine,
să-l gonească toți pe câine,
un nou plan de lege-n șură,
vechea ordine să apună!

Toate, dintre dobitoace,
numai urechilă tace.
Ronțăind în colț de gură,
ce-auzi prin bătătură,
către șoarec ciripește,
treaba e-n coadă de pește,
parc-ar vrea, dar nu poftește,
dacă câinele plătește,
poate că se mai gândește.
Morcovi mulți, oricând dorește.

Zarvă mare în bătătură,
Mai cu ceartă, mai în glumă,
Vor să meargă împreună,
Ca un neam sau… ca o turmă.
Dar cum orele se scurg,
soarele cade-n amurg,
gospodarul ia c-apare,
cu o lamă sclipitoare,
și-i trimite la culcare.
Doar cocoșul încă sare…


Cu drag, Mishuk

 

45 de gânduri despre &8222;Poveste scurtă…&8221;

  1. Și puiul piu și cocoșul… Dar am o întrebare. De ce? Răzmeriţa vine și trece, în schimb deșteptătorul e important. Nu mai pui la socoteală că poate apărea oricând altul. Măcar cu ăsta te mai tocmești.

    Apreciază

  2. Faina si amuzanta poveste. Nu stiu de ce, dar m-a dus cu gandul fix la momentele cand am auzit prima data melodia, eram in liceu si ma intorceam dupa o zi obositoare acasa.

    Multumesc pentru amintiri! 😅

    Apreciază

Lasă un răspuns la Katherine Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s