Ieri, azi și… poate mâine

 

Ieri, azi și poate mâine


Ieri eu te-am întâlnit, pot spune, pentru întâia oară,

real, deși mi se părea că te cunosc chiar mai demult,
Ca într-o amintire, chipul tău ce-avea în vânturi să dispară,
păstră ecoul unui dor absent, dar viu și totuși crud.
Ne căutarăm ochii preț de câteva false secunde,
ai tăi căprui deschis, ai mei aproape întunecați,
Dar șoapta gândului din buze nu putea pătrunde
și am tăcut și eu, până am fost destul de îndepărtați.

Azi parcă mi te-ai așezat de nicăieri în multe rânduri,
silabele îmi picură în ploi, pe ritm de epitaf în tot ce scriu,
O voce de demult mi te-a trezit prin vis cu alte gânduri,
oftând prin virgule portretul unui chip veșnic pustiu.
Te recunosc când scrii, și știu că dacă nu ai fi așa departe,
aș alerga desculț prin vremuri, un ceas, un an, o viață, înspre tine,
Aș căuta în cărțile destinului Cuvântul care ne desparte,
l-aș preschimba într-un răsărit de soare astăzi pentru mâine.

Mâine te voi lăsa cuprinsă între coperți precum o preafrumoasă carte,
și versul tău va odihni cu dragoste, pe pagini albe în iz de calm, trandafiriu,
Iar mâna mea te va deschide tremurând la ceas târziu, în miez de noapte,
să-ți simt pe cord condeiul rece, prin inimă cum trece ca un bisturiu.
Te voi citi cu setea Soarelui ce-și oglindește chipul peste stele,
frânturi din aura încercuită adânc în negrul nesfârșit abis,
Și poate la sfârșitul nopții cu drag mă vei desprinde dintre ele,
să-ți fiu Luceafărul ce-ți poartă dragostea dincolo de vis.


Cineva, înaintea ta, era expertă în așa ceva,

Cu drag, Mishuk

 


foto: Ioana Popa