Ce face Dragostea din om…

 

Ce face Dragostea din om…

 

Aprinde poarta către stele ce m-a închis în noaptea neagră,
Arată-mi calea printre ele și poartă-mi pașii fără grabă,
Coboară-mi liniștea în suflet fără cuvinte însângerate,
Ecoul ultimului urlet în pieptul meu încă se zbate.

Lasă Tăcerile să plângă, rupe-mi povara așteptării,
Ce gânduri tind să te ascundă în pragul crud al resemnării,
Când știi că ai găsit în mine acel cuvânt de mângâiere,
De ce închizi ochii în suspine și mi te vlăgui de putere?

Deschide a geamului fereastră s-ascult a inimii întristare,
În zbucium lin povestea noastră se duce frântă la culcare,
Sperând în alb iz de cerneală pe paginile fără rânduri,
Dar fără a ști că-n călimară curg lacrimi revărsate-n gânduri.

Prin storuri luna nu pătrunde, dar frigul intră în odaie,
Singurătatea ta ascunde aceeași noapte rece-n straie,
Același somn strâmt, fără vise, din care mi te smulgi cu zorii,
Lovind atâtea uși închise sunt numai Eu… în glasul ploii!

Ascultă-mă și ia-ți răbdare, cerne din gânduri cele rele,
În suflet mi-ai sădit o floare și fără tine ea va piere,
De mă vei stinge-n întuneric fără să am un loc în tine,
Purta-voi chipul luciferic ca un coșmar și nopți și zile.

 

„Adeseori Destinul e greu de înțeles,
dar ițele destinului ce ne leagă ne vor aduce întotdeauna împreună…”

Mulțumesc Elli pentru jocul de cuvinte…

 

Cu drag, Mishuk…