Ceasornicarul…

 

Ceasornicarul…

Bătrâne Timp, îndură-te, te rog, și iartă a mea înstrăinare,
m-am rupt în trei bucăți să pot să încerc din doi să mă adun,
Gândul pe tâmple mi-a încărunțit de-atâta foc și înfrigurare,
încât în ochii mei s-a adâncit Tăcerea orbilor. Ceață și fum.

Mi-e mâna grea pe Tocul Inimii zdrobind cu patos pe hârtie,
cuvintele ce n-au știut să cânte în suflet, amor în vremea lor,
M-ai blestemat să am etern în vers doar vise și melancolie,
iubirii mele azi să-i fiu doar un oftat, un alt ecou rătăcitor.

Mi-e dragă în fiecare zi, dar mai ales târziu, în fiecare noapte,
când zările sunt pline de aștri tot la fel de singuri și îndepărtați,
Mă întreabă inima dacă să cheme vântul, pentru alte mii de șoapte,
din care ea să-și țeasă visele în care Noi nu suntem supărați.

Mi-e dor de ochii ei micuți ce parcă în fieșce clipire dau blândețe,
de palma ei subțire ce prin șuvițele lânoase în joacă se-ncurca,
De sânul ca o cupă de nectar din care sorb în veșnicie tinerețe,
Și buzele subțiri ce m-aruncau în focuri când mă săruta.

Visez Bătrâne Timp, un dor amar de care știi că am nevoie,
să pot să-ți număr clipele ce picură sinistru într-un ceas fecund,
Din neființa unui vis veni-va singură într-o zi cu drag, în bunăvoie,
și-atunci voi rupe lanțurile versului, voi fi un Om, nu doar un rând.

Cu drag, Mishuk

 

47 de gânduri despre &8222;Ceasornicarul…&8221;

  1. Atunci rămâi Veronă, dincolo de ușă
    De numai astfel bardul vrea să cânte
    Zadarnic se răscoală cu inima-n cătușă
    Îi e-n destin ca viersuind să-ncânte.

    La fel precum canarul ce plânge-n colivie
    Ar vrea să fie liber, dar nu știe ce vrea
    Cu dragostea alinată, comun are să fie
    Asemeni tuturora, ce au sorbit din ea.

    Apreciat de 1 persoană

    • cred că acest moment se numără printre puținele momente în care eu îmi măsor cuvintele… mda. ai reușit să dai o replică poeziei mele, scurt, concis, la obiect 🙂 îmi place cum ai așezat cuvintele. ai rupt un zâmbet de admirație… dar totodată am și o întrebare… mi-ai botezat muza Verona…. de ce așa?

      Apreciat de 1 persoană

      • Mărturisesc că la început am numit-o Venera, după numele zeiței romane a dragostei și frumuseții. Pentru că ești un poet cu sorginte în clasicism, îl aveam in minte pe Eminescu cu a lui Veneră și Madonă (cine își mai ridică azi iubirea în înaltul absolut, ferită de profanul impur și atinsă numai cu cilii versului?) Apoi fiindcă tot m-ai făcut să îmi aduc aminte de el, am revenit la numele iubitei și i-am zis Verona, cu trimitere la iubirea vieții marelui poet, ca să se știe cu cine te compar, 🙂 Bănuisei, nu-i așa?

        Apreciază

        • m-am gândit eu, dar … pe-aproape, ce-i drept. nu detaliez mai mult pentru că ai pus tu toate explicațiile.
          mi se spune des că îl copiez pe eminescu :))) (tu n-ai spus asta, să nu mă înțelegi greșit), dar e o vorbă: suntem ceea citim. eu citesc poezie românească. doar clasici, deci… asta știu să scriu 🙂

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s