Tu, mie…


Tu, mie…

Dezbracă-mă din tine fără de cuvinte
și lasă-mă în Tăcerea unui vis absurd,
Când Fericirea nudă leapădă veșminte
în Universul nostru inefabil, crud.

Atinge-mă în simțire cu Litere de-o șchioapă,
pe care neființa unui vechi condei,
Le adâncește-n suflet, în sânge le îngroapă,
dând chipului un nume în drame de idei.

Alungă-mi tot pluralul din spasmele iubirii
și pierde peste zare oftatul din trecut,
Când peste Orizont, nemărginirea firii,
aduce din apusuri un proaspăt Început.

Lasă-mi doar cerneluri să îți pictez povestea,
să mi te așez în rânduri ca și cum ai fi
O stea între mii de stele, dar dintre toate acestea,
singura pe care mai știu s-o pot iubi.

Ascunde-mă în Suflet printre sentimente
și închide-mă-n cămară fără chei la uși,
Se prăbușește dorul în lacrimi violente,
jucăm o tragedie în casa de păpuși.

Citește-mă-n privire, deschis, ca pe o carte,
din praful amintirilor într-un alt decor,
Să ne trăim ca mirii cea din urmă noapte,
pe hărțile destinului pregătiți de zbor.

Așază-mi-te-n gânduri în cuib de rândunică,
să nu-ți mai caut ochii pe chip de om străin,
Și lasă-mi-te-n brațe cu Inima ta mică,
să oblojesc Tăcerile pline de venin.

Deschide-mă în tine, să-ți fiu Acea chemare,
cu zorii ce revarsă prima lumină-n zi,
Să-ți reînflorească zâmbetul pe chipul fără soare,
când stelele și luna la somn se vor porni.

Șoptește-mi Noapte Bună, cu gândul, printre gene,
să te ajung în visele prin care-mi rătăcești,
Timpul încă desparte în dor iubiri eterne,
n-a pus punct la finalul acestei noi povești.

Cu drag, Mishuk