Împăcare…

 

Împăcare…

Cheia se răsuci de două ori în yală scoțând un pocnet scurt, și numai trosnetul clanței ce nu voia să cedeze sub apăsare mai tulbura liniștea încremenită din întunericul holului. Era destul de târziu, și totuși chiar și la această oră nepotrivită trebuia să-i vorbească, să-i explice cauzele declinului ce a urmat după acea perioadă neagră de agonie. Și-a pregătit ore în șir cuvintele, dar copleșit de emoții, aproape amețit, se împiedică la fiecare pas, golul din stomac fiind acum mai mult decât un cârcel nervos.

Migrena nopților pierdute prin baruri, înecate în nori de fum și valuri de tărie erau doar premisa unei scuze față de sine în faptul cauzei pierdute. Fiori reci îi acopereau întreg trupul, când, în diminețile târzii. prin geamul ferestrei se răsfira lumina slabă a lămpii de noapte. A mai avut câteva încercări de a se întoarce, dar teama de a nu o speria îl încremenea pe trotuarul de vis-a-vis.

Ieri a aflat de la Radu, că un tip nou în gașcă îi face curte și că ea începe să cedeze. Inima îi bătea intens, dar prin vene nu simțea decât ace reci de gheață ce broboneau în sudoare pe chipul încremenit. Se întoarse în grabă, fără cuvinte pentru amicii de pahar, în cămăruța strâmtă simțindu-și nebunia stoarsă de vlagă, asemeni unui burete. Ce ultimele puteri căută prin sertare scrisoarea ei, pe care Ani, draga de ea, i-o aduse într-o după-amiază la birou
– Alex, ce-i cu tine, unde-ți ții telefonul? De ce nu răspunzi, știi bine că toți ne facem griji, chiar dacă s-a întâmplat… și restul cuvintelor au căzut în gol precum ropotul ritmic al unui șuvoi de apă. O privea inert, fără să înțeleagă murmurul buzelor ei, fără să audă vocea glasului ei, așteptând să termine.
– Mulțumesc, Anuță! Fii pe pace, voi fi bine… vom fi bine, toți. Mulțumesc.
– Alex, ne-ai speriat pe toți. Ea e supărată, dar te-a iertat, și tu știi prea bine. Ți-a scris, pentru că nu mai binevoiești a ne răspunde la telefon. Ai dispărut ca un tâmpit, deși nimeni nu ți-a reproșat nimic.
– Îmi pare rău, Anuță… știi..
– Știu, fraierică! Acum nu fi prost, pune mâna și sun-o! Sau mai bine ar fi să vii acasă, eu cred că te așteaptă. Te iubește, bolovane Te pup și te las, mai am și eu neastâmpărații mei, care parcă sunt leiți frate-meu. Tu i-ai făcut mă, sau eu? Mă suni, da? Haidi pa!
– Mulțumesc, Anuță. Te sun… Pa-pa…

Lacrimile îi curgeau în șiruri pe foaia în care cuvintele se lăbărțau în șiruri pătate de cerneală. Încuiase în mintea lui fiecare cuvânt, fiecare formă de buche, din scrisul oblic-alungit ce picura-n sufletul lui miere și venin. O iubea cum nu iubise niciodată în viață, și simțea că, pentru el, în universul ăsta nu va mai exista o altă femeie. O iubea din toată inima, cu bune și rele, cu bucurii și necazuri. Mai mult de teama de a trăi departe de ea era doar teama de a o pierde ca prostul pe nimic. Își stinse tremurând țigara, își spălă ochii roșii-obosiți, își trase geaca în fugă și ieși alergând din casă. Ușa rămase deschisă, iar camera părea la fel de goală precum sufletul lui.

Se opri în fața blocului, căută în buzunare cheile, închise ochii, trase adânc din aerul rece de iarnă să-și calmeze emoțiile și intră în scară. Nu mai avu răbdare să cheme liftul și porni pe scări. Nouă etaje i se părură prea puține pentru a-și aduna curajul, așa că mai poposi câteva secunde în fața ușii după care intră. Spera că poate o prinde într-una din nopțile albe, când de nevoie, mai zăbovește pe sofa din camera de zi cu ochelarii priponiți spre vârful nasului, rătăcită printre cărțile și caietele ei de cursuri, teme, lucrări și programe școlare.
Știa că va veni și momentul când se va întoarce acasă spășit, și era hotărât să suporte tăcut, întreg vacarmul plin de reproșuri pe care doamna profesoară i le administrează când e prins cu tema nefăcută. De data asta era doar vina lui, din moment ce singur a ales să se închidă și să rătăcească pentru o vreme printre străini.

În casă, o liniște de mormânt și un întuneric ce sfida chiar și cele mai morbide descrieri din romanele lui King. Pe masa din bucătărie câțiva biscuiți cu fulgi de ciocolată erau împrăștiați în jurul unui pahar cu lapte, ușa de la baie întredeschisă și asta pentru că nu și-a făcut niciodată timp să repare încuietoarea, în camera de zi chitarele lui nemișcate, scrumiera plină, iar din dormitor, nicio dâră de lumină. Nu știa dacă să deschidă ușa, dacă să se întoarcă și să renunțe. Îi era îngrozitor de teamă de reacția ce avea să urmeze în momentul în care ea îl va surprinde în casă. Îi era teamă de un atac de panică, dându-și seama că ceea ce făcu el acum, nu era chiar un fapt ușor de digerat. Ceasul trecuse de ora două, în noapte. Se gândi că dacă nu ar fi uitat să-și ia telefonul, poate ar fi sunat. Cu siguranță nu, nici el nu credea asta… dar își mai luă puțină încredere. Deschise ușa încet și intră în cameră.

Dormea adânc și leneș, dar pe chipul ei se putea citi o liniște cald-îmbietoare. Prin fereastră, lumina lunii mângâia cosițele ei castanii, împrăștiate pe cuprinsul întregii perne, și trupul micuț și firav acoperit peste umeri cu pilota albastră. Gleznele dezgolite, lăsau la vedere degetele ei subțiri și lunguiețe pe care înainte de culcare avea obiceiul să le pigulească în joacă. Îi era dor de toate acele obiceiuri, ”ritualuri” și momente comice de noapte bună. Rămase surprins de faptul că nu dormea pe mijlocul patului cum obișnuia atunci când se știa singură. De nicăieri gândul că poate îl aștepta începu să prindă contur. Ca întotdeauna, pufnea în somn murmurând, lucru care îi mai liniști din emoția momentului. Se dezbrăcă în liniște și se întinse pe o parte a patului, cu spatele, ferindu-se să o atingă. Nu voia să o sperie sub nicio formă. Totuși chiar dacă nu o trezea acum, dimineață ce reacție va… Gândul nu avea să-și cuprindă forma de întrebare, deoarece simți sânii, ca mai apoi tot trupul ei cum se lipi într-o îmbrățișare pe sufletul lui… Buzele ei se lipiră într-un suflu cald pe umărul lui, șoptind:
– Te iubesc, fraierică, somn ușor…

Cu drag, Mishuk

109 gânduri despre &8222;Împăcare…&8221;

  1. Te rog să mă ierţi! Cum pentru ce? Stai că-ţi spun acum. Când el a intrat în casa cuprinsă de întuneric şi apoi în dormitor,,, mintea mea (am o scuză, a fost izbită de multe ori de texte care au dat cu ea de pământ cu finaluri tăioase) a croşetat pe loc un alt personaj lângă ea. 😳
    Frumoasă, frumoasă, frumoasă povestea! Aşa da! Şi n-ai dreptate, se poate şi-n viaţă, nu toate schimbă yala după o ceartă mai aprinsă. 😉

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s