Gânduri…

 

Gânduri…

Te scutură de întrebări și lasă-mi semn o urmă-n amintire,
Două cuvinte, un blestem… Chiar dacă nu îți stă în fire,
Lasă-mi în Carte zile întregi de așteptări nemărginite,
Am tot sperat c-ai să înțelegi. Mi-s gândurile obosite…

E iarnă, știu… Ce friguri simți când te deschizi în suflet,
Ce rece cade tocul în cerneală scrijelind surdina unui vuiet,
Să-mi tulbure Tăcerile într-un dreptunghi învins de teamă,
Nu-ți mai surprind ecoul unui plâns, mereu pe ton, în altă gamă.

Te scriu cum nu te-am cunoscut pe cursul literar al vieții,
Așa cum te-am citit când mă trezeai din gândurile dimineții,
În bruma rece de iubire ce ți-o purtam cu tremurul pe buze,
Mă simt asemeni unui scrib, prea vechi să-i cânte unei muze.

Cu fericirea îmbrăcată-n praf, te-ascunzi sub mantia de friguri,
Pierdută-n labirintul monograf, și tu vei învăța ce înseamnă ”singuri”,
Apoi, Ce se ascunde după nori nu poartă în clar, un chip de fericire,
Sunt alte vise în culori, minciuni, iertări… Se duce timpul. Fără tine!

Cu soarta-n palme, dar străini de ea, călătorind prin viață clandestin,
Ne consumăm dorințele de „a avea”… bogați cu prea puțin.
Atâtea bucurii pe dos cumva, ai așezat la mine în gânduri,
Și astăzi parcă te cunosc, tu… Umbră,  ce-mi născui din rânduri.

Cu drag, Mishuk