Migrene…

Migrene
Se întoarnă Toamna în gânduri către tine, suflet drag,
cu vânturi reci, cu nori și multe, multe ploi amare,
Te văd cum o aștepți timid și visătoare, mereu în prag,
oftând în tremur ca un foc, aproape stins, pe lumânare.
În ochii tăi Lumina s-a închis, pierdută în întuneric,
în dosul palmelor ce-ascund frivol, durerea sacră,
Dând Corbilor speranța unui vis de Plumb, himeric,
să-ți poarte umbra de mireasă, dincolo de Poartă.
Nu plânge dar, din suflet poartă aripi negre către mine,
veninul nopții ce-a trecut, ți-l duc eu spre departe,
Când tunetul din piept străpunge cerul, fulgeră-mă-n tine,
să-ți vindec sufletul, să-ți vindec inima. Eu simplu, altă Carte.
Așază-mă în litere și leagă-mă-n cerneluri prin cuvinte,
să-ți umplu golul ce adânc te macină în valuri de tristețe,
Melancoliile să-ți meargă către toate cele sfinte,
iar Eu să-ți umplu inima cu vorbe de blândețe.
Tu, floare albă de cireș, ce Toamnei îi cazi ofrandă,
pune-mă-n rânduri, în povești, să simt fiori când tremuri,
Deschide-mi geamul când citești în aer de lavandă,
și-ți voi aduce-n viață Nou… și vechi din alte vremuri.

Cu drag, Mishuk…