Și dacă Dragoste…

 

Și dacă Dragoste…

Eu n-am să sun, nu am să scriu, te voi păstra în taină,
într-un sertar al minții în care mi-am deschis o rană,
Ca pe-o scrisoare veche ce-o simt în piept sub haină,
Tu, Visul Dimineții, întâia-mi cea din urmă, Doamnă.

Zâmbești ferindu-ți chipul, rupând înlănțuirea,
uitând în șoapte numele din sărutări să-l ștergi,
Din mutele atingeri rămase în palme fericirea,
și Albastrul fără valuri… și multe stele reci…

Răpesc mici, vagi iluzii sub brațele-mi greoaie,
acel glas făr de tunet și trupul frag ca de zeiță,
Să-ți simt căldura sângelui și a inimii bătaie,
sub rotunjimea sânului, în sâmburi de dorință.

Mi te ridici ușor, alunecându-mi peste gânduri,
cu trupul curățat divin, de orice fel de Otrăvire,
Bărbia-ți peste umăr, întoarsă în câte alte rânduri,
mi-a frământat Odihna într-un soi de amorțire.

Albastrul viu din care lipsesc doar pescărușii,
se adâncește în focul ce-mi mistuie adâncul,
Te-aș prinde iar de mână să te sărut în pragul ușii,
dar buzele îmi tremură și-mi pierd întreg avântul.

Doar te privesc cu sete, Tăcerea, e în toate celelalte,
mă simți, cât sunt de sigur c-am să mă pierd în Vreme,
Și dintr-o îmbrățișare din Viață treci în Noapte,
lăsându-mi întunericul să-mi cadă peste gene.  

De unde vii, când ai să pleci, ce va rămâne în urmă,
doar gânduri, alte întrebări, scântei sau sentimente,
Numele Meu e astăzi rouă, mâine poate brumă,
o umbră fără chip, adresă și alte semnalmente.

Ți-am ascultat Cuvântul ieri, iar astăzi mi-a fost teamă,
să frâng în vis șirul de litere ce cad supuse-n formă,
Povestea noastră nu s-a scris cum nefiresc, o Dramă,
își joacă personajele dând Dragostei… o normă.

 

… Cu drag Mishuk

114 gânduri despre &8222;Și dacă Dragoste…&8221;

  1. Frumos e gândul ce-și face lor prin suflet dansând printre fraze și cuvinte
    dăruind iubirii adevărate, respectul?!…
    Mi-a plăcut foarte mult felul în care poezia ta dăruiește frumosul! Mulțumim! 🙂
    Să ai o zi plină cu iubire!

    Pentru că am găsit o melodie frumoasă,
    ce se încadrează în ideea poeziei tale, o voi posta! 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mishuk, de ce eşti aşa zgârcit cu noi şi ne laşi atât de mult să ne fie dor de versul tău?
    Merită aşteptarea de fiecare dată, nu zic. Dar chiar aşa de rar?
    Am tot vrut să zic, acum că te-am prins nu mă mai abţin 😀

    Apreciază

Lasă un comentariu